Data publicării:

Nicolau: În TVR vor rămâne amantele, piloșii, soțiile și puturoșii

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
nicolau
nicolau

Valentin Nicolau,  membru al CA al TVR, a susținut  la audierile din Comisiile parlamentare de cultură, că din TVR vor fi date afară 1000 de persoane pe criterii neştiute de nimeni, el apreciind că din instituţie nu vor pleca, însă, amantele, soţiile, cei răi, puturoşi, cei care au pile.

 "Se vor da afară 1000 de angajaţi pe criterii neştiute de nimeni, cu 2-3 săptămâni înainte de alegeri. Nu vor pleca cei mai răi, puturoşi, cei care nu au pile, nu vor pleca amantele, soţiile, nu vor pleca cei care au certificate medicale", a spus Nicolau, care a criticat "Programul de redresare economică a TVR", împotriva căruia a şi votat în cadrul CA.

 Nicolau a susţinut că această soluţie este una de politizare şi va avea efecte dezastruoase asupra viitorului instituţiei.

 "Nu am dubii că TVR are nevoie de restructurare profundă. Calea pe care am luat-o e una greşită. TVR e un pacient bolnav care are nevoie de tratament urgent. E ca un om supraponderal care are misiunea de a alerga repede şi eficient, dar trebuie slăbit şi eficientizat. Planul acesta taie un picior şi o mână obezului şi e mult mai slab şi apt de a alerga", a spus Nicolau.

 Concedierile colective în TVR vor începe în 20 noiembrie şi vizează 962 locuri de muncă, după procesul de restructurare de personal televiziunea urmând să rămână cu 2.340 de angajaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel