Data actualizării:
Data publicării:

Nicolas Schmit, candidatul socialiștilor europeni (PES) la şefia CE, sprijină aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Candidatul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) la preşedinţia Comisiei Europene, Nicolas Schmit, şi-a exprimat sâmbătă, sprijinul pentru aderarea deplină a Bulgariei şi României la Schengen.

'Este timpul ca Bulgaria să adere pe deplin la Schengen. Am susţinut întotdeauna Bulgaria şi România', a spus Nicolas Schmit, în cadrul unei conferinţe de presă, la Roma, citat de corespondentul BTA în Italia.

Nicolas Schmit din Luxemburg a primit sâmbătă sprijinul PES pentru a primul pe lista la alegerile europarlamentare din 6-9 iunie, dar și pentru a candida la preşedinţia Comisiei Europene pentru 2024-2029, în cadrul unui congres al partidului care s-a desfășurat la Roma.

Un buchet de trandafiri roşii şi ovații în picioare venite din partea familiei socialiste europene au urmat anunţului că Nicolas Schmit a fost numit în unanimitate, prin ridicare de mână, să fie imaginea campaniei electorale europene şi să facă în așa măsură încât să răstoarne toate sondajele care plasează PES ca fiind a doua forţă în Parlamentul European în legislatura 2024-2029, transmite EFE.

Sunt pregătit să conduc familia noastră politică, să susţin ideile noastre, să vorbesc cu cetăţenii, cu lucrătorii, cu agricultorii, să le ascult preocupările, să practic un dialog puternic şi să prezint proiectele noastre social-democrate puternice', a declarat Schmit.

Centrul de convenţii La Nuvola de la periferia capitalei italiene a organizat sâmbătă congresul la care au luat parte şefi de stat şi de guvern socialişti, printre care şi premierul Marcel Ciolacu, dar şi comisari din această familie politică.

Avertismentele cu privire la riscurile de a deschide uşa extremei drepte au făcut ca discursurile să fie axate pe angajamentul de a milita pentru o Europă socială şi ecologică, cu locuri de muncă de calitate, bine plătite şi o apărare a drepturilor sociale, a serviciilor publice şi a egalităţii.

PES  denunţă extrema dreaptă ca fiind 'o otravă pentru democraţie' şi critică forţele conservatoare şi liberale europene deoarece au permis ca extrema dreaptă să ajungă la putere.

Extrema dreaptă vrea să învrăjbească oamenii unii împotriva celorlalţi, în timp ce noi vrem să-i unim', conform unui manifest, care își dorește un grup social-democrat 'mai puternic' în PE după alegerile europene, cu scopul de a garanta influenţa politică în următoarea legislatură.

Într-un interviu acordat agenţiei EFE la Roma, Schmit a refuzat o eventuală coaliție cu un partid ultraconservator în viitoarea legislatură. Mai mult, a solicitat preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Partidului său Popular European (PPE), să fie 'clari' în acest subiect.

Săptămâna viitoare, PPE o va desemna oficial pe Ursula von der Leyen ca fiind candidatul său principal, la un eveniment organizat la Bucureşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel