Data actualizării: 15.05.2017 20:43
Data publicării: 15.05.2017 20:22

Nicolae Vermont, un senior al vieţii artistice româneşti

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura

Melancolie

Casa de licitaţii Artmark - Palatul Cesianu-Racoviță anunţă, pentru joi, 25 mai, la ora 19:30, Licitaţia unei Colecţii Nicolae Vermont (1866, Bacău - 1932, Bucureşti).

(w670) Baigneuses

Baigneuses

În 1906, pictorul participa la Expoziția Jubiliară care consemna cei 40 de ani domnie ai Regelui Carol I. Numărându-se printre membrii fondatori ai societăţilor Ileana şi Tinerimea artistică, artistul a fost încă de la început printre promotorii mişcării de înnoire în arta plastică românească, alăturându-se grupului de pictori independenţi (Ștefan Luchian, Constantin Artachino, Arthur Verona, Ștefan Popescu, Gheorghe Petrașcu). Înrudit ca viziune cu Nicolae Grigorescu mai ales în pictura de piesaj, Vermont a fost atras și de pictura de gen realizând tablouri de un lirism cald și delicat.

(w670) Dansatoare

Dansatoare orientală

Nicolae Vermont ocupă în istoria artelor românești un loc bine meritat, făcând parte dintr-o generație care conducea pictura românească mai aproape de idealurile modernității vest-europene. Cu studii la Școala de Belle Arte din București și la Academia Regală din München, dar și cu o perioadă petrecută în Paris, Vermont devenea în preajma lui 1900 unul dintre vârfurile creației românești. Reputația avea să fie consolidată prin colaborarea cu Artiștii Independenți (1896), cu Societatea Ileana și ulterior prin implicarea în apariția și dezvoltarea societății Tinerimea Artistică. Organizator, membru al juriului și casier al Tinerimii (din 1902), Vermont se impunea și prin pictura sa, devenind în primii ani ai secolului XX unul dintre cei mai apreciați artiști autohtoni.

(w670)

Femeie în interior burghez

Spicuim câteva dintre operele propuse în această licitaţie:

Melancolie, un ulei pe pânză din 1916, estimat la 10.000 - 18.000 de euro, ne introduce în perioada de maturitate a lui Nicolae Vermont, epocă în care atât creația de o viață, cât și senioritatea îl impuneau în mediul artistic bucureștean. La 1916, el expunea nu mai puțin de 36 de lucrări, fiind unul dintre cei mai bine reprezentați artiști alături de Eustațiu Stoenescu, Ștefan Popescu, Gheorghe Petrașcu sau Alexandru Satmary. Așa cum obișnuise pe toată durata carierei, încă de la debutul din 1893, Vermont acoperea o paletă largă de teme, oferind publicului un produs artistic eclectic și valoros. Artistul expunea atunci, la 50 de ani, portrete, autoportrete, peisaje (Câmpulung, Galați), compoziții clasice cu țigănci și florărese, subiecte religioase (În vinerea Paștelui, Învierea fiicei lui Lair), naturi statice și, nu în ultimul rând, interioare (Amatoare, În atelier, La fereastră, Singură).

(w670)

După baie

Această ultimă tematică avea să ocupe un loc important în opera sa. Foarte narative, aproape mereu cu personaje feminine, Interioarele lui Vermont construiesc un univers intim feminin, simbolist uneori, care atinge note fermecătoare.

Pictată în atelierul din B-dul Regina Maria, nr 61, Melancolie impresionează prin veridicitatea unei atmosfere create în jurul personajului, printr-o excepţională scenografie.

Dansatoare orientală a participat probabil la cea de-a XXII-a expoziție a Tinerimii Artistice, din martie-aprilie 1924, de la Sala Mozart, București, cu titlul "În costum turcesc".

Senior al vieții artistice (la aproape 60 de ani), pictorul își respecta eticheta, expunând aproape an de an la Tinerimea Artistică, societate în ale cărei jurii se aflase încă de la apariția ei. Artist respectat în breasla pictorilor, membru al primei Secesiuni artistice românești (1896), Vermont deținea un statut important în mediul cultural, fapt confirmat și de prezența sa în cadrul expoziției românești de la Bienala de la Veneția din 1924. El participa atunci, alături de alți 25 de pictori, în interiorul Pavilionului Central, fiindu-i alese de către Arthur Verona (comisar al expoziției) două opere - În fața oglinzii și Portretul fiicei mele.

(w670)

Spălătoreasă pe Lipscani

Un lucru interesant de menționat este faptul că, la expoziția societății Tinerimea Artistică din același an, Vermont expunea alături de fiica sa, Margot, pictoriță dar și model al tatălui ei. Tinerimea Artistică a reprezentat pentru Vermont ocazia celor mai importante expuneri din cariera sa, biografia acestuia punctând destul de puține expoziții personale. Așa se explică și numărul impresionant de opere cu care pictorul participa constant, având chiar ediții în care expunea peste 30 de lucrări. Nici anul 1924 nu făcea notă discordantă, Vermont regăsindu-se pe simezele expoziției cu 24 de opere, atât ulei, cât și gravură.

În ceea ce privește opera de față, descoperim una dintre cele mai originale aspecte produse de imaginarul lui Vermont în cei mai bine de 40 de ani de carieră. Chiar dacă opera se regăsește sub mantaua mai largă a compozițiilor de interior (scene de gen), unicitatea tabloului este oferită de pitorescul vestimentar. Modelul este surprins într-un costum inedit, de dansatoare (probabil orientală) și este plasat într-o atmosferă tipică spectacolului - cabina de probă. Însă accentul este clar pus doar pe personaj, farmecul și senzualitatea fiind elocvente. Amintind de Dansatoarele asiriene ale lui Chipăruș sau de portretizările Zobeidei în baletul Scheherazada, Dansatoarea lui Vermont pare extrasă dintr-un univers idilic oriental, însă transpusă în mondenitatea europeană, regăsindu-se în gustul Art Deco al vremurilor. Opera impresionează prin senzualitate și prin alegerea cromatică. Valoare estimativă: 10.000 - 18.000 de euro.

(w670)

Scrisoarea de dragoste

Din 1919, Scrisoarea de dragoste (15.000 - 25.000 de euro) abordează o temă care va face parte dintr-un ciclu excepţional, elaborat de pictor în a doua parte a vieții, atunci când introduce printre subiectele sale viața cotidiană a doamnelor vremii. Parcă amintindu-și de creația primului său maestru - Theodor Aman - și de interioarele tipice ale acestuia, Vermont pictează diverse compoziții cu doamne și domnișoare în interiorul atelierului său. Cu o scenografie diversă, ciclul pare a fi dezvoltat pornind de la pânza Prietene, operă reluată și în gravură (1916), care surprinde atmosfera intimă pictată în toate operele ulterioare.

(w670)

Promenadă pe malul mării

Născut într-un mediu intelectual, cu un frate jurnalist și o soră actriţă, Nicolae, cel mai mic copil al familiei Grünberg (numele evreiesc al tatălui) a fost şi cel mai atras de artă. Originea înclinației către domeniul artistic a fost, exagerat, atribuită de critici întâlnirii cu Grigorescu la frageda vârstă de 8 ani, însă certă este alegerea conștientă către arte de mai târziu. La Belle-Arte (1881-1886) i-a avut colegi pe Luchian, Aricescu, Fritz Storck, alături de care a participat la manifestările secesioniste la cumpăna dintre secole. Sub îndrumarea lui Theodor Aman, și-a desăvârșit desenul și a învățat tehnica gravurii. Student la Academia Regală din München, la clasa de pictură a lui Ludwig von Löfftz, Vermont și-a desăvârșit studiile în perioada 1887-1893. Reîntors în ţară, pictorul s-a integrat perfect în viaţa artistică bucureșteană, fiind implicat în acţiunile progresiste ce animau scena culturală şi publicistică a ultimilor ani ai secolului al XIX-lea şi a începutului secolului al XX-lea. Semnatar al scrisorii-protest a Independenţilor din mai 1896, participant la Expoziţia Independenţilor din aceeaşi lună și membru fondator al Societăţii Ileana un an mai târziu, Vermont și-a legat numele de cel al colecționarului-mecena Alexandru Bogdan-Pitești, "agitator" al vieții artistice bucureștene.

Femeie în interior burghez, lucrare pictată în 1913, se înscrie tot în categoria scenelor de gen. Nicolae Vermont, alături de Ipolit Strâmbu, este unul dintre principalii creatori ai unei tipologii picturale ce a acaparat și modelat gustul publicului, în special al celui orășenesc, în perioada imediat următoare lui 1900. Scenele de gen intrau în vizorul artistic al lui Vermont încă din perioada müncheneză, dar avea să le dedice cicluri serioase în perioada de maturitate, atunci când, pe lângă stăpânirea meșteșugului, se putea baza și pe o clientelă serioasă. Personajul feminin, tratat prin diverse modele și diferite teme abordate (țărăncuța, chivuța, florăreasa) avea să acapareze și universul atelierului și al interiorului burghez. Cu modele profesioniste sau pictându-și soția sau fiica, Vermont concepea o serie excepțională de opere a căror onomastică ne relevă un mic filon simbolist asociat acestora (Singură, Pe gânduri, La lumina lampei, Visuri d’amor sau Amintiri). Vermont a știut să sublinieze aerul de înțelepciune, de resemnare sau de poezie, redate prin scenografie, prin grația exagerată, dar și prin strălucirea costumului sau maniera în care era creionată privirea personajului.

Pictură de atelier, cu modelul în față, lucrarea Femeie în interior burghez intră sub incidenţa unei picturalităţi remarcabile. Efectele cromatice, maniera de aşezare a culorii, în tuşe mărunţite, sunt calibrate de Vermont cu scopul de a reproduce fragilitatea tinerei visătoare. Într-o stare meditativă, personajul pare cufundat în activitatea sa, detaşându-se de tot ceea ce ar putea să deranjeze sau să disoneze cu atmosfera dorită. Interiorul stilat rămâne totuși în plan secund, tânăra devenind polul principal vizual, atât datorită posturii relaxate, cât și a unei nonșalanțe pline de farmec și atracție. Valoare estimativă: 12.000 - 18.000 de euro.

(w670)

Pod peste Sena

Compoziția alegorică a apărut în creația lui Nicolae Vermont încă înainte de 1900, când acesta aborda o temă religioasă, pictând în 1893 Drumul la Golgota. Compoziția biblică este continuată în anii ce vor urma de opere ce abordează și interpretează și scene istorice, văzute într-o viziune narativă idilică - Judecata lui Stroe Leordeanul sau Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. Vermont a manifestat însă, încă de atunci, o tendință de filozofare asupra subiectului. Astfel nu au întârziat să apară în jurul lui 1900 opere - uleiuri și schițe - relevante stilurilor în vogă ale momentului – simbolismul în special, abordat prin compoziții tipice romantismului idilic. În fapt, Vermont începe să fie contractat și pentru decorarea caselor bucureștene, fapt concretizat prin apariția unor opere cu calități decorative accentuate. Motivele bachice sunt cele ce vor răspunde acestei noi interpretări a compoziției alegorice, îmbogățind astfel limbajul figurativ al artistului cu amorași, îngeri sau nuduri în ipostaze onirice. Tema Baigneuse-lor devine una curentă și va fi tratată de Vermont sub influența lecției müncheneze, în manieră clasică – nudurile sunt pictate în peisaj, pe malul apei, într-o atmosferă idilică, atemporală și contemplativă. Din această categorie face parte şi Baigneuse, propusă în licitaţie şi estimată la3.000 - 5.000 de euro.

(w670)

Pimăvară pe dealuri

Primăvara pe dealuri (12.000 - 18.000 de euro) a fost pictată în 1926. Chiar dacă este atras de simbolism la începutul carierei și ulterior de temele mitologice și religioase - toate susceptibile unor mari compoziții decorative, creația lui Vermont s-a limitat la doar câteva încercări murale sau pur decorative. Tavanul pictat din Palatul Cantacuzino, ciclul anotimpurilor și 2 -3 compoziții cu subiect mitologic par a fi singurele încercări în acest domeniu ale lui Vermont, încercări care totuși trădează un artist pasionat și dedicat subiectului.

În cazul operei de față descoperim o astfel de abordare a compoziției, având în vedere atmosfera idilică și decorativă a întregului complex pictural. Suprafața picturală pare și ea destinată decorării unui interior de vilă, iar desfășurarea compoziției pe orizontală amintește de încercările anterioare (Ciclul Anotimpuri din cursul anului 1924). Opera este împărțită în două registre, oferind un joc de perspectivă inedit: unul de prim plan, cu un picnic în familie, celălalt în perspectivă generoasă, cu un peisaj aparent ardelean. Cei 60 de ani ai pictorului la momentul pictării acestei opere nu îl trădează, tăria culorilor și jocul compozițional făcându-i onoare lui Vermont. De altfel, în ultimii ani de carieră Vermont producea compoziții cu adevărat importante, cum ar fi Café de la Paix (1925) sau Plajă la Dieppe (1929).

(w670)

Eleganță

Majoritatea operelor propuse în licitaţie se subsumează, ca tematică, direcţiilor amintite. De remarcat o radioasă Spălătoreasă pe Lipscani din 1890, evaluată la 6.000-9.000 de euro, o delicată scenă intimistă intitulată După baie (3.500 - 4.500 de euro), Eleganţă din 1925, înudită cu scenele interioarelor burgheze (4.500 - 6.500 de euro). În genul peisagistic, se detaşează în licitaţie Promenadă pe malul mării, din 1910, pictată la Constanţa (2.000 - 3.500 de euro) şi o lucrare pariziană, Pod peste Sena, datată 1925 şi evalauă la 1.000 - 1.600 de euro.

Să reţinem şi două gravuri în acvaforte: Înțeleptul (Lev Tolstoi), lucrare din 1906 (200 – 350 de euro), şi Nimfă cântând la fluier, ceva mai târzie (1911), estimată la 400 – 600 de euro.

(w670)