Data actualizării:
Data publicării:

Nicolae Robu: Nu pot decât să-mi cer scuze. Cer inclusiv să fiu sancționat

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu / facebook
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu / facebook

Primarul Nicolae Robu își cere scuze, după ce portarul unui spital l-a îndrumat să parcheze pe un loc destinat persoanelor cu handicap, ulterior dându-și seama de eroare.

”ÎMI CER SCUZE DE LA TOATE PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI LOCOMOTORII ȘI LE ASIGUR ȘI ASIGUR PE TOATĂ LUMEA CĂ AM FĂCUT-O TOTAL NEINTENȚIONAT!

Astăzi am fost la Spitalul Municipal în vizită la prietenul meu, menestrelul de pe Alba Iulia, Vasile Alecsandri etc., Mircea Parasca, grav bolnav, proaspăt ieșit de la terapie intensivă după ce i s-a amputat un picior, din șold.

Cer să fiu sancționat

Am fost cu mașina personală, Laguna 2, pe post de șofer și, de îndată ce am intrat în curte, portarul m-a îndrumat unde să parchez. Fiind atent la indicațiile lui, binevenite în spațiul restrâns în cauză și cu o mașină fără senzori (e fabricată în 2001, cumpărată second hand), n-am observat că pe asfalt -asfalt parțial acoperit de zăpadă- era semnul de rezervare pt persoane cu handicap.

Evident, portarul nu mi-a spus nimic. Astfel, am ajuns să fac un lucru pe care nu l-aș fi făcut, intenționat, niciodată! Acum, nu pot decât să-mi cer scuze, să cer inclusiv să fiu sancționat pentru greșeala făcută, conform legii!”, scrie primarul Timișoarei pe Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel