Data publicării:

Nicolae Robu, declaraţii după ce Dominic Fritz şi-a anunţat victoria la Timişoara. "Mi-am făcut datoria"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: DC News
Foto: DC News
Dominic Fritz a anunţat că a câştigat din nou Primăria Timişoara, în dauna candidatului PSD-PNL, Nicolae Robu. 

"Sunt rezultate parţiale, aşteptăm să se numere mai multe (buletine de vot din secţii, n.r.). În ce mă priveşte, eu sunt cu conştiinţa împăcată. Mi-am făcut datoria şi le mulţumesc colegilor care, şi ei, şi-au făcut datoria. M-am prezentat cu un program de guvernare locală sau, dacă vreţi, de administrare a Timişoarei pentru următorii ani. Un program amplu. Am fost în peste 30 de locuri în oraş, în cartiere, lumea era favorabilă peste tot. Pe Facebook am fost cât am putut de activ, pe Tiktok la fel, pe Instagram la fel, cu favorabilitate bună. Şi acolo am prezentat şi ce am eu în spate, că eu aşa consider, ca principiu, că atunci când candidezi la o funcţie trebuie să vii cu un program, să spui oamenilor ce vrei să faci şi trebuie să arăţi şi de ce ai fi credibil, că poţi să şi faci ceea ce propui", a afirmat Nicolae Robu.

Edilul Timişoarei în perioada 2012 - 2020 a mai subliniat că în campanie şi-a prezentat un raport cu realizările din timpul administraţiei pe care a condus-o în cei opt ani de mandat şi că nu are ce să-şi reproşeze.

"Asta este. (...). Nu m-am născut primar. O să îmi văd de viaţă mai departe. Nu ştiu ce s-a întâmplat, habar n-am. Şi o să vedem rezultatul final şi vor studia analiştii", a încheiat Nicolae Robu, conform Agerpres. 

Dominic Fritz a precizat că, potrivit numărătorii paralele pe care o face echipa sa, are 49 la sută dintre voturile exprimate, în timp ce principalul său contracandidat, fostul primar PNL Nicolae Robu, a primit 35 la sută. "După aceste rezultate (n.r., – parţiale), Dominic Fritz a câştigat 49%, iar Nicolae Robu, 35%. Bineînţeles că acest rezultat încă se poate mişca, într-o direcţie sau alta, dar cert este că astăzi stăm în faţa timişorenilor ca învingători. Astăzi, timişorenii au dat un vot să mergem înainte, să investim în educaţie şi să ne asigurăm că fiecare copil din Timişoara are acces la o infrastructură de educaţie de calitate”, a spus primarul în funcţie, la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel