Originar din localitatea Prilipeţ, artistul plastic Nicolae Dumitru Vlădulescu, Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin, a fost unul dintre puţinii pictori români care a intrat în circuitul internaţional al artei. Tablourile sale sunt expuse permanent la Soho Gallery din New York şi s-au aflat de-a lungul timpului la International Art Show Berlin (1985) sau în expoziţia itinerantă din Europa, ce a inclus ţări precum Franţa, Germania sau Austria.
În 2005 a fost invitat să participe la Bienala de artă contemporană de la Florenţa, iar în anul următor s-a alăturat artiştilor europeni, într-o expoziţie itinerantă care a inclus oraşe precum Atena, Madrid şi Lisabona. A mai avut expoziţii personale la Pancevo - Serbia, Art Gallery în Guelph-Ontario, fără a le include pe cele din oraşele româneşti.
Manager al Teatrului de Vest
Vlădulescu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Secţiei de critică teatrală a UNITER. A publicat primul volum de poezii, 'Cu sufletul în iarbă', în 2000, iar al doilea volum apare doi ani mai târziu sub titlul 'Vis imperfect', fiind urmat la scurt timp de apariţia unui alt volum, '1,2,3 sau Fuga din Rai'.
Nicolae Dumitru Vlădulescu a făcut parte din categoria oamenilor care nu au putut face o delimitare între activitatea profesională şi hobby-uri, pentru că a trăit intens din şi pentru pictură, alături de poezie, literatură şi teatru. Între anii 2008 şi 2017, a fost manager al Teatrului de Vest Reşiţa. Pentru toate aceste merite, în anul 2009 i s-a acordat titlul de 'Cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema