Data actualizării:
Data publicării:

Nicolae Ciucă, dat drept candidat sigur la alegerile prezidențiale, susținut de PNL. Ce face PSD - surse

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Potrivit unor surse din PSD, "cu siguranță Nicolae Ciucă va candida la alegerile prezidențiale".

Mai sunt doar cinci luni până la alegerile prezidențiale, iar până acum niciun lider de partid nu s-a înscris oficial în cursă. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că liberalii îşi doresc ca preşedintele Nicolae Ciucă să meargă la Cotroceni, iar acum surse PSD au declarat pentru DC NEWS că președintele PNL va candida cu siguranță la alegerile prezidențiale, decizia fiind ca și luată. 

"Noi îi lăsăm pe ei se se ducă în față", ar fi declarat un lider PSD, potrivit surselor noastre, care precizează că Nicolae Ciucă ar urma să candideze pentru funcția de președinte al României fiind susținut de PNL. 

Reamintim că anterior Nicolae Ciucă nu a exclus posibilitatea de a candida la alegerile prezidențiale, dar a evitat să spună clar care îi sunt intențiile. Acum câteva săptămâni, atunci când a fost întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă, Nicolae Ciucă spus: "Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe". Iar săptămâna trecută Nicolae Ciucă declara: "PNL va avea candidat la prezidenţiale. Avem o colaborare foarte bună cu PSD la guvernare...".


Riscul ruperii coaliției de guvernare

Totodată, sursa din PSD ne-a vorbit și despre riscul ruperii coaliției de guvernare.

"Cine rupe coaliția se duce în cap, a dovedit istoria", a mai declarat sursa pentru DC NEWS.

Pe de altă parte, la alegeri se joacă. PSD-ul ar lua Prahova lui Iulian Dumitrescu, conform ultimelor sondaje, pe când PUSL-ul rupe procentele AUR la București. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel