Nicolae Ciucă, la Chișinău: Noi, cei din PNL, trecem tot mai des Prutul pentru a fi mai aproape de frații noștri
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Facebook Nicolae Ciucă
Facebook Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal, se află la Chișinău, capitala Republicii Moldova.

Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal, se află, alături de europarlamentarul Rareș Bogdan, într-o vizită la Chișinău, Capitala Republicii Moldova. Cu această ocazie, președintele Senatului României, a transmis un mesaj de unitate pentru românii de pe cele două maluri ale Prutului.

„Grigore Vieru spunea „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. În memoria sa, noi, cei din Partidul Național Liberal, trecem tot mai des Prutul pentru a fi mai aproape de frații noștri. Iar întărirea legăturilor între cele două maluri ale Prutului, în interiorul aceluiași partid, a fost unul dintre obiectivele întâlnirii pe care am avut-o astăzi, la Chișinău, cu membrii PNL Diaspora Republica Moldova.

Pentru bunăstarea cetățenilor noștri, trebuie ca Republica Moldova și România să rămână pe drumul nostru comun, cel european. Avantajele integrării în Uniunea Europeană se văd limpede în cazul nostru – salariul minim în România este de aproape 10 ori mai mare astăzi, iar punctul de pensie de aproape 4 ori mai mare. Și acestea sunt doar câteva exemple. Sondajele ne arată că tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova înțeleg aceste beneficii, iar acest an electoral este crucial pentru țările noastre.

Trebuie să conștientizăm și să vorbim tot mai mult despre pericolul extremismului, ai cărui vectori răspândesc promisiuni deșarte, când tot ceea ce pot aduce ei este haos și dezbinare. Trebuie să le limităm ascensiunea și impactul și să ne păstrăm drumul european.

România rămâne cel mai apropiat partener și prieten al Republicii Moldova și le vom fi alături necondiționat. Îl felicit pe domnul Adrian Dupu, președinte PNL Diaspora Republica Moldova, pentru organizația puternică pe care o conduce aici și pentru promovarea valorilor liberale, pe ambele maluri ale Prutului.“, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.

CITEȘTE ȘI        -        Nicolae Ciucă, omagiu adus marelui poet Grigore Vieru. Au fost omagiați și marii artiști Doina și Ion Aldea Teodorovici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel