Premierul Nicolae Ciucă va avea marţi alte două întâlniri cu responsabili din domeniul energiei, transmite Agerpres.
Potrivit programului oficial, transmis de Guvern, prim-ministrul va coordona, de la ora 10,00, reuniunea Comitetului interministerial în domeniul energiei, iar de la ora 14,00 va participa la şedinţa de lucru cu responsabilii în domeniul energiei.
Şi miercurea trecută premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire de lucru cu mai mulţi miniştri ai Cabinetului, în care au fost evaluate măsurile necesare protejării populaţiei şi mediului de afaceri de efectele creşterii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.
Chisăliță (AEI), despre piața energiei de la 1 aprilie. ”Nu mai există cantităţi libere de contract, ca atare nu prea mai ai ce reglementa”
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), a afirmat că piața energiei electrice și a gazelor naturale nu mai poate fi reglementată de la 1 aprilie, când ar ieși din vigoare Legea 259/2021 ce prevede compensarea și plafonarea facturilor la energie. De altfel, sugestia pentru revenirea la reglementare a fost făcută de social democrați, ca o măsură de sprijin pentru români și după terminarea sezonului de iarnă.
"Nu se poate face o reglementare de la 1 aprilie a pieţei de gaze şi electricitate pentru că nu mai există cantităţi libere de contract, ca atare nu prea mai ai ce reglementa. Ai putea să forţezi lucrurile să anulezi nişte contracte, ceea ce este foarte complicat şi foarte periculos”, a explicat Chisăliță, într-o întâlnire online cu presa, relatează Agerpres.
Totodată, Chisăliță susține că o astfel de reglementare ar putea determina o serie de efecte negative în lanţ, precum declanşarea unor infringementuri din partea Comisiei Europene, în urma cărora România va plăti penalităţi, precum şi îngheţarea investiţiilor.
"Reglementarea pieţei va determina creşterea importurilor de gaze, pe fondul depletării zăcămintelor existente şi al creşterii consumului care se aşteaptă în România şi ca urmare a scăderii investiţiilor care se vor face în România. Totodată, preţuri mici la gazul intern înseamnă exporturi mari de gaze naturale. Dacă am vrea să interzicem exporturile am ajunge la un alt infringement, la alte probleme. În plus, proiectele de eficienţă energetică nu vor mai fi rentabile, pentru că nimeni nu va mai fi interesat să-şi eficientizeze consumul şi să-şi diminueze costurile cu energia", a mai spus Chisăliţă. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Joburi care, dacă nu vor dispărea, vor fi profund schimbate. Trăim un moment similar Revoluției Industriale din secolul XIX
- Concluzia Elenei Cristian (DC BUSINESS) după avertismentul lui Valentin Lazea, economistul-şef BNR, privind salariile românilor