Data actualizării:
Data publicării:

Nicolae Ciucă, declarații după ce și-a asumat candidatura la prezidențiale: Când declanşezi o competiţie, te duci să câştigi, nu să ieşi pe locul 2. Nu mă tem de nimic!

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a făcut mai multe declarații, după ce, astăzi, și-a anunțat candidatura la prezidențiale.

Principalele declarații:

- Cu puţin timp în urmă, am încheiat Biroul Politic Naţional al PNL, activitate care a început încă de ieri după-amiază, în urma căruia am analizat axa politică pe care PNL îşi va desfăşura activitatea politică şi va aborda anul electoral 2024. Încă de aseară, am avut în analiză rezultatele mai multor sondaje şi am avut posibilitatea ca fiecare lider de filială, fiecare membru al Biroului Politic Naţional să își exprime propria viziune faţă de modul în care PNL va aborda obiectivele pentru 2024 şi modul în care ne vom desfăşura activitatea la guvernare.

- Doresc să subliniez şi să mulţumesc tuturor liderilor de filială pentru modul responsabil şi pentru angajamentul lor ca în continuare să ne îndeplinim obiectivele sumate cu responsabilitate faţă de romani, să continuăm la fel de angajaţi şi de motivați îndeplinirea obiectivelor la guvernare, aspect dezbătut aseară cu toţi miniştrii PNL, prezentând fiecare activitatea desfăşurată până în acest moment, care sunt obiectivele şi sarcinile până la finele anului 2023 şi, desigur, obiectivele guvernamentale pentru 2024 astfel încât să putem să închidem programul de guvernare aşa cum a fost el prezentat.

- Avem un electorat care aşteaptă de la noi să ne îndeplinim politicile de centru-dreapta, să continuăm să performăm la nivelul administraţiilor locale, să venim, la nivel central, cu politicile publice prin care să dezvoltăm România, prin care să asigurăm cadrul necesar implementării legilor Educaţiei, să continuăm să implementăm obiectivele propuse pentru modernizarea sistemului de sănătate, infrastructurii, pentru tot ceea ce înseamnă o administrație mai bună şi digitalizata, obiectivele de mediu asumate de ţara noastră.

- Să nu se înţeleagă faptul că, prin această decizie, PNL a gândit o altă abordare a prezenței noastre la guvernare. Vom continua să guvernăm, vom continua să colaborăm cu PSD. Guvernarea este principala preocupare a noastră în acest moment.

- Astăzi, am luat decizia de a merge în alegeri prin noi înșine. Avem şi capacitatea, şi resursa umană, şi motivarea necesară şi, la discuţiile interne, mi-am asumat că voi conduce PNL împreună cu toţi membrii BPN, cu preşedinţii de filială, cu tot activul de partid în tot ceea ce înseamnă campanii în 2024.

- Îmi asum responsabilitatea pe tot ceea ce înseamnă alegeri în 2024.

- OUG care a vizat reducerea deficitului bugetar s-a finalizat după o perioadă lungă de analize şi dezbateri. Am avut întâlniri cu mediul de afaceri - una dintre priorităţile din lista de obiective a PNL - şi am convenit că aceste măsuri vor produce efecte foarte puţine dintre ele pe finalul anului, după promulgare, iar o mare parte din măsuri vor produce efecte începând din ianuarie. Cred că ar fi incorect şi nedrepte să venim cu alt set de măsuri în prima parte a anului viitor, fără să analizăm modul în care actualele măsuri impactează mediul de afaceri.

- Nu am susţinut această măsură (n.r. limitarea cash-ului), plecând de la faptul că nu trebuie să considerăm că toţi românii fac evaziune fiscală. Banii sunt o proprietate a fiecărui cetăţean şi trebuie să aibă în continuare dreptul şi libertatea să îi folosească aşa cum consideră. Este absolut anormal că băncile să îşi mărească valoarea comisionului pornind de la această decizie. Nu a fost o măsură şi nu trebuie să fie  o măsură care să dea posibilitatea sistemului bancar să facă asta. Este o măsură care trebuie analizată şi asupra căreia trebuie să se ia o decizie.

Întrebat despre migrarea multor primari PNL spre PSD și faptul că Dan Motreanu s-ar fi plâns în şedinţă de acest lucru, Nicolea Ciucă a spus: "Nu s-a plâns nimeni în această şedinţă de BPN. Am analizat. O parte din aceste reacţii în interiorul coaliţie au determinat şi decizia de astăzi. Când vine vorba de astfel de transferuri, măcar să fie ca în fotbal, într-o perioadă a transferurilor, nu aşa pe toată perioada campionatului. Sunt inacceptabile.

 - Electoratul de centru-dreapta are aşteptări de la PNL să menţină această cale de abordare politică. PNL trebuie să reunească toate forţele de dreapta, pentru că am demonstrat că avem forţa necesară, resursa umană să punem în practică ce ne-am asumat, să modernizăm România. Modul în care vom reacţiona de acum înainte va depinde foarte mult de tot ceea ce reprezintă partea noastră de politici publice şi tot ceea ce am stabilit în şedinţa de astăzi.

"A ajuns PNL la concluzia că alăturarea PSD îi dăunează imaginii?"

- Nu este vorba de a dăuna imaginii PNL. Chestiunea este că, din aceste sondaje cetăţenii din România, cei care au o opţiune pentru PNL şi pentru politica de centru-dreapta, au înţeles foarte bine argumentele pentru care am intrat la guvernare alături de PNL, au înţeles foarte bine contextul internaţional şi nevoia de stabilitate politică şi, în acest context, după aproximativ doi ani de guvernare probabil că au înţeles care este rolul formaţiunii politice de centru-dreapta într-un guvern de coaliţie cu centru-stânga, îşi doresc să continuăm pe această linie, vor să mergem şi să ne apărăm identitatea în competiţia politică, dar să ştiţi că există un procent ridicat care, după alegeri, pot să accepte o coaliție de guvernare cu PSD, la finele anului 2024. În acest moment, am ţinut cont de ceea ce ne-a cerut electoratul, ce ne-au cerut românii, în urma sondajelor.

- Sper că anul viitor să continuăm să muncim responsabil pentru îndeplinirea obiectivelor guvernamentale şi, în acelaşi timp, să ne elaborăm propria strategie pentru tot ceea ce înseamnă competiţia politica. Cred că suntem într-o situaţie în care şi această competiţie trebuie să îşi menţină abordarea bunului-simţ, fără a depăşi acele linii roşii care odată depășite resping orice posibilitate de a sta aşezat şi a gândi o formulă politică pentru guvernarea ţării.

- Ne-am asumat să câştigăm alegerile. Nu intrăm în competiţie pentru a ținti alt obiectiv decât a câştiga alegerile. Atunci când declanşezi o competiţie politică şi nu numai, te duci să câştigi, nu să ieşi pe locul 2. Nu mă tem de absolut nimic!

 - În şedinţa de astăzi, am prezentat evoluţia procesului de fuziune prin absorbţie a ALDE. De asemenea, am discutat deschiderea PNL pentru toţi cei care cred în valorile de dreapta. Toate forţele de dreapta care înţeleg această deschidere şi menirea PNL pot să vină să ne aşezăm la masa discuţiilor, toate partidele care respectă valorile democratice, valorile UE, valorile PNL.

Știre în curs....

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel