Fostul principe Nicolae, mesaj după moartea Prințului Philip. Imagine de colecție cu Regele Mihai și Ducele de Edinburg, din copilărie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Foto: Instagram
Foto: Instagram
Fostul principe Nicolae a transmis un mesaj după decesul Prințului Philip. Ce spune despre relația Ducelului cu Regele Mihai.

Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, își amintește relația apropiată dintre Familia Regală a Marii Britanii și cea a României, și cum a realizat dimensiunea familiei din care face parte la o vizită la Castelul Windsor, acum 21 ani. Nicolae transmite condoleanțe Familiei Regale engleze.

„Sunt profund îndurerat de vestea plecării în eternitate a Alteței Sale Regale Principele Philip, Ducele de Edinburg, la naștere prinț al Greciei și al Danemarcei, rudă de sânge, prin bunicul meu, Regele Mihai al României”, spune Nicolae al României, vineri, în ziua decesului Prințului consort.

A luat prânzul cu Regina Elisabeta și Prințul Philip

Acesta își amintește ziua în care a mers cu familia sa în vizită la Castelul Windsor, și cum a conștientizat atunci, la un prânz organizat de Regina Elisabeta a II-a, dimensiunea familiilor regale a României și a Marii Britanii.

„În memoria mea este extrem de viu momentul de acum 21 de ani când, împreună cu părinții și cu sora mea, am fost invitați la prânz, de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la Castelul Windsor. Cred că, după momentul trăit în 1992 în România alături de bunicul meu, atunci am realizat dimensiunea familiei noastre și conexiunile ei. Pot spune că am trăit revelația rădăcinilor familiei mele și a legăturilor de rudenie la vârful monarhiilor europene”, mai spune Nicolae.

El se roagă ca pe Prințul consort Philip „Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Sa”.

Prințul Philip a murit

Ducele de Edinburgh, soţul reginei Elizabeth a II-a, a murit la Castelul Windsor, a comunicat familia regală britanică.

„Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa regală a decedat în pace în această dimineaţă, la Castelul Windsor", a comunicat Palatul Buckingham, conform BBC News.

Steagurile au fost coborâte în bernă la toate instituţiile din Marea Britanie în urma anunţului decesului.

Starea de sănătate a prinţului Philip se deteriorase în ultima perioadă şi se retrăsese din viaţa publică în anul 2017.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Nicolae al Romaniei (@nicolaealromaniei)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel