Data publicării:

Medicii specialişti anunţă că nu vor semna contractul cadru în actualele condiţii

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
medici-spacialisti---spital
medici-spacialisti---spital

Alegeri prezidentiale 2024

Printr-un comunicat transmis redacţiei, medicii specialişti afirmă că nu vor semna nici ei  contractul cadru dacă reprezentanţii Ministerului Sănatăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu vor accepta intâlnirea de urgenţă propusă pentru discutarea şi  anularea/ modificărilor apărute în ultima variantă de norme în comparaţie cu varianta asumată la începutul anului de comun acord: asociaţiile profesionale ale medicilor şi conducerea CNAS.

Aceste modificări apărute peste noapte atât la propriu cât şi la figurat au fost realizate fără consultarea niciunui reprezentant al medicilor specialişti, fără studii de impact prealabile sau orice altă argumentare solida şi constituie un atac la sanatatea populaţiei.

MS şi CNAS distrug printr-o politică deliberată ambulatoriul de specialitate şi paraclinicul când ar fi normal să le susţină şi să participe la dezvoltarea lor pentru scăderea costurilor şi eficientizarea gestionării fondurilor. Astfel, apar avantaje necuvenite pentru persoanele interesate din posturile de conducere ale acestor structuri instituţionale. Vom căuta câştigătorii acestor măsuri pentru a aduce la cunoştinţa publicului motivele pentru care sistemul sanitar este la pământ, se arată în comunicat.

“Prin protocolul semnat, reprezentanţii CNAS au acceptat ca grupele de vârstă 0-4 ani şi peste 65 de ani să aibă acelasi număr de puncte pe consultaţie, la publicarea normelor nu s-a ţinut cont de acest lucru. Este doar unul dintre aspectele negociate anterior, acceptate în urma unor motivări foarte riguros efectuate, ignorate complet în realizarea normelor. Sunt destule probleme pe care este necesar săle soluţionam, nu este acceptabil să revenim în acelaşi punct şi să nu se ia în considerare aspectele menţionate în protocoalele semnate.” precizează Cosmin Alexandrescu, preşedinte Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulatoriu şi vicepreşedinte Alianţa pentru Sănătate din România.

Citeşte şi:

Medicii de familie spun că autoritățile mint. Nu s-a ajuns încă la un acord asupra Contractului cu Asigurările

“Contractul cadru pentru serviciile de sănătate şi normele de aplicare ale acestuia pe anul 2011, aşa după cum au fost impuse de CNAS, afectează grav în primul rând pacienţii. Corpul medical, farmaciştii, administratorii unităţilor medicale şi pacienţii în general, trebuie să fie solidar în protestul împotriva unor dispoziţii cu caracter distructiv al sistemului de sănatate din Romania. In ultimii ani, datorita iresponsabilitatii celor care guverneaza sistemul de sanatate, tot mai multi pacienti nu mai au acces la serviciile de sanatate, iar altii si-au pierdut viata. Demiterea conducerii CNAS este absolut necesară pentru prejudicierea gravă a sistemul de sănătate. Dacă Primul-Ministru nu va interveni în acest sens, va trebui să-şi asume întreaga răspundere pentru consecinţele grave în ceea ce priveşte sănătatea şi viaţa romanilor.” menţionează Vasile Barbu, preşedinte Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor şi Secretar General Alianţa pentru Sănătate din România.

“Astazi suntem puşi într-o situaţie de ilegalitate fiind obligaţi de CNAS să semnăm acte adiţionale la contractul pe 2010 cu normele de aplicare ale contractului pe 2011, publicate în Monitorul Oficial în data de 01.06.2011 şi care nici măcar nu au fost discutate în prealabil cu părţile, fără să se ţină cont de consultarea asociaţiilor medicale profesionale.” subliniază Rodica Tănăsescu, preşedinte Societatea Naţională a Medicinei de Familie si vicepreşedinte Alianţa pentru Sănătate din România.

Citeşte şi:

Blocaj în spitale. Lăsate fără contract cu CNAS, timp de două săptămâni nu vor putea cumpăra nici măcar o tabletă de paracetamol

“Condiţiile acordării serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu şi modalităţile de plată ale acestora sunt aproape imposibil de realizat de furnizorii de servicii acreditaţi. Tariful pe caz a fost diminuat cu aproape jumatate faţă de suma de anul trecut, iar aceste tarife se aplică doar dacă pentru fiecare caz sunt recomandate si efectuate minim 8 servicii din lista prevăzută în anexa nr. 24 la ordin. Sunt pacienţi care au nevoie doar de o singura tehnică, de exemplu pansamentul unei escare multiple, pentru care poate beneficia de servicii medicale în valoare de aproximativ 9 lei. De asemenea, numarul de 90 de zile pe an sau 90 de zile o singură dată în viaţa pentru îngrijirile paliative reprezintă o îngradire absolută a drepturilor pacienţilor, reprezentanţii CNAS antepronunţându-se din spatele unui birou asupra nevoilor reale ale unui pacient. ” precizează Mariuca Ivan, director general Fundaţia Crucea Alb-Galbena şi vicepresedinte Alianţa pentru Sănatate din România.

De asemenea, “lipsa de dialog, voluntarismul manifestat de MS şi de CNAS a condus la această situaţie dezastruoasă. Dacă reprezentanţii acestor doua instituţii ar fi răspuns pozitiv numeroaselor noastre solicitări nu s-ar fi ajuns în aceastăa situaţie de blocaj. Suntem convinşi că adevarul nu este apanajul unei persoane numite politic pe o anumită funcţie ci rezultatul unui dialog real şi deschis între toate părţile implicate. Domnul Ministru nu a răspuns sub nicio formă solicitărilor noastre sub rezerva că nu are această obligaţie şi programul Domniei Sale este foarte încarcat cu alte probleme mult mai importante decât dialogul cu partenerii sociali.” subliniază Cristian Hotoboc, preşedinte Alianţa pentru Sănătate din România şi preşedinte PALMED.

Citeşte şi:

Vezi care sunt CRITERIILE MEDICALE de internare în spitale de la 1 iunie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel