Nevoie de 3.000 de sudori în România. Universitatea „Dunărea de Jos“, coordonator în învățământul dual: Numărul studenților la calculatoare, creștere cu 20%
Lucian Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos“ din Galați, a vorbit despre învățământul dual și despre rolul instituției pe care o conduce în dezvoltarea acestuia.
Lucian Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos“ din Galați, a explicat cât de mare este nevoia de specialiști pe piața românească și a punctat rolul pe care instituția pe care o conduce îl are în dezvoltarea învățământului dual care să pregătească experți pentru diferite domenii de activitate:
„Numai pentru circulația pe Dunăre, de la Constanța până la Marea Nordului, Dunăre - Main - Rin, cererea, în acest moment, este de 50.000 de marinari. Dacă s-ar găsi un sistem care s-i formeze, mâine i-am putea da drumul“, a spus Lucian Georgescu.
„Din milionul ăla de tineri care acum cară cărămizi sau spală pahare prin cârciumile din Occident, măcar 50.000, dacă și-ar lua bacalaureatul, ar putea lucra într-o meserie și căutată și mai bine remunerată“, a adăugat Val Vâlcu.
Învățământul dual, o șansă de educație pentru încadrarea pe piața muncii
„Șantierele navale din jurul nostru, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, etc, au nevoie, în acest moment, de 3.000 de sudori în condiții speciale, sudori electric sau sudori în argon, pentru corpurile de navă care sunt în construcție. Este un deficit pe piață de 3.000 de sudori numai în industria navală. Noi am început să facem tatonările, numai că este foarte complicat să facem școală de sudori. Noi avem școală de ingineri de sudură, dar lumea nu prea are nevoie de ei. E nevoie de instalatori, de electricieni, etc.
Învățământul dual, către care mergem, în paralel cu învățământul academic clasic, va oferi o șansă celor care nu sunt neapărat pe o filieră academică, să se încadreze rapid pe o piață a muncii care are nevoie“, a adăugat rectorul Universității „Dunărea de Jos“.
„Dar e girat de universități sau va fi girat de licee?“, a întrebat Val Vâlcu.
„Practic, fiecare regiune de dezvoltare din România va avea 1-2 centre de învățământ dual. Ele vor avea câțiva participanți esențiali, dintre care unul va fi, în mod obligatoriu, o universitate. Un alt participant va fi UAT-ul, consiliul local, de obicei se merge pe primării, iar acestora li se adaugă, în mod obligatoriu, actori din mediul economico-social, care vin cu cererea și apoi se implică în formarea profesională la nivel liceal, post liceal și universitar.
Pe acest PNRR, teoretic, construcția învățământului dual arată bine. Nu știm exact care va fi calea, pentru că pe partea de finanțare nu există deloc fonduri pentru management și implementare de proiect și va fi mai complicat să convingem 30-40 de oameni să facă achiziții de 25 de milioane de euro și să-și asume răspunderea pentru acestea fără să aibă niciun fel de fond în acest sens. Am înțeles că există, pe PNRR, vreo 3 miliarde pe consultanță, vor veni niște consultanți din exterior care ne vor explica cum să construim acest învățământ dual. Încă nu e foarte clar“, a adăugat rectorul (...).
Lucian Georgescu: Universitatea Dunărea de Jos va coordona partea educațională
„Dacă ar fi în Galați, cum ar funcționa această structură?“, a întrebat Val Vâlcu.
„În Galați avem deja un parteneriat cu primăria, am fixat un loc, Grupul Școlar Metalurgic, care a revenit UAT-ului, avem săli de clasă și laboratoare, unde vor veni elevii la nivel profesional, la nivel liceal, la nivel post-liceal și la nivel universitar. Există fonduri necesare pentru ce avem nevoie, dar nu prea există fonduri pentru cei care îi vor învăța pe elevi. Vor fi tehnicienii! Nu profesorii universitari vor sta la simulatorul de sudură ca să învețe elevul cum să facă. (...).
Deocamdată suntem la capitolul ghiduri. Universitatea „Dunărea de Jos“ va coordona partea educațională. Noi lucrăm cu primăria și mediul economico-social ca să identificăm meseriile de care este nevoie și să ne canalizăm eforturile către aceste meserii. De exemplu, Regiunea Sud-Est este concentrată pe industria transporturilor. De asemenea, există o prioritate transversală pentru IT. E nevoie de formatori pentru IT care pot fi la nivel academic, Facultatea de Calculatoare, cum este la noi, care are și secție de calculatoare, dar e nevoie și de tehnicieni de calculator“, a spus Lucian Georgescu.
„În Galați aveți o anumită ramură de IT destul de dezvoltată!“,a punctat Val Vâlcu.
„Anul ăsta, numărul de studenți la calculatoare a crescut cu 20% față de anul trecut și este o cerere foarte mare pe piață“, a conchis Lucian Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos“ din Galați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News