"Pe parcursul celor patru zile de festival, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au constatat 43 de infracţiuni la Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Majoritatea faptelor depistate au vizat deţinerea de droguri în vederea consumului propriu", se arată într-un buletin informativ transmis, luni, de Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Tomis' Constanţa.
Medicii, în stare de alertă la festival
Conform sursei citate, Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă 'Dobrogea' a intervenit medical în 1.572 de cazuri, iar 28 persoane au fost transportate la spital în vederea primirii îngrijirilor de specialitate. De asemenea, duminică seară a fost constatat, în perimetrul festivalului, decesul unui bărbat, în vârstă de 34 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
În cele patru zile ale festivalului, jandarmii şi poliţiştii au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.300 lei. Amenzile au fost date în principal pentru consumul de alcool, nerespectarea măsurilor instituite de forţele de ordine, injurii, provocare şi participare la scandal. Garda de Coastă a avut nouă intervenţii pe mare pentru îndepărtarea unor ambarcaţiuni din zona de restricţie navală. Intervenţiile au fost făcute cu o şalupă de supraveghere şi control portuar şi o ambarcaţiune de abordaj, control şi salvare.
"Zilnic, peste 500 de lucrători ai MAI (jandarmi, poliţişti, pompieri şi poliţişti de frontieră), împreună cu cei ai structurilor partenere de ordine şi siguranţă publică, precum şi de poliţie locală au fost la datorie, pe perioada festivalului Neversea 2019, pentru ca cei prezenţi să fie în siguranţă", mai menţionează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva