Nereguli uriașe în vămi. Amenzi usturătoare
Inspectorii vamali au aplicat amenzi de 325.490 lei, în urma controalelor efectuate în perioada 24 - 27 iulie 2017 în vederea combaterii comerţului ilegal cu ţigarete, produse cu regim special sau care pot aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală şi traficului de droguri, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, printr-un comunicat.
Astfel, în urma acţiunilor de control au fost întocmite 50 de procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 325.490 lei şi a fost înaintată o sesizare penală. Au fost confiscate 269.520 bucăţi ţigarete, 415 litri alcool, 4 autoturisme şi alte bunuri în valoare de 28.622 lei.
De asemenea, au fost reţinute 41.199 articole susceptibile de a încălca drepturi de proprietate intelectuală, în valoare de peste 130.000 de euro. Printre categoriile de mărfuri reţinute se numără articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi cosmetice, sub suspiciunea de piratare a mai multor mărci, scrie Agerpres.
Controalele au fost efectuate la frontieră, în trafic, pieţe, târguri şi oboare, de echipe mobile şi echipe canine din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, alături de inspectori vamali din cadrul direcţiilor regionale vamale Bucureşti, Braşov, Craiova, Cluj, Galaţi, Iaşi, Timişoara.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News