Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, la Botoşani, că autorităţile centrale nu iau în calcul, în momentul de faţă, nici amânarea începerii noului an şcolar, nici a alegerilor locale din luna septembrie.
El a precizat că scenariile luate în calcul împreună cu Ministerul Educaţiei prevăd începerea anului şcolar pe 15 septembrie.
"E prematur să gândim. Noi avem scenarii pe care le discutăm cu Ministerul Învăţământului şi diverse organizaţii în vederea reluării anului şcolar pe 15 septembrie. În acest moment, nu discutăm de amânarea nici a şcolii, nici a alegerilor. Evoluţia ulterioară ne va da şi măsura unor restricţii sau a altora", a afirmat Tătaru.
Totodată, ministrul Sănătăţii a respins şi ipoteza reinstituirii stării de urgenţă, ca urmare a creşterii numărului de îmbolnăviri cu virusul COVID-19.
"Nu este cazul stării de urgenţă. Noi avem focare răzleţe în anumite judeţe, dacă e să mă refer la Argeş, Braşov, Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti, în acest moment, dar sunt focare care, o dată cu ieşirea acestei legi, care a fost promulgată de preşedintelui României, apariţia în Monitorul Oficial, să le putem gestiona prin aceste mecanisme tip carantină, izolare la spital sau la domiciliu, care ne-ar da pârghiile necesare să putem stabiliza în decurs de două săptămâni această creştere", a adăugat Tătaru.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a efectuat, sâmbătă, o vizită inopinată la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani. El s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar împreună cu cadrele medicale de aici a vizitat toate secţiile spitalului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan