Era o vreme când procurorul Portocală făcea primul mare pas către istorie: sechestru nelimitat în primul dosar al lui Sebi Ghiță. Conturi blocate, finanțări tăiate, parteneri comerciali goniți, portăreii în întreprindere. Drepturile salariale (scutite prin lege de la sechestre) se plăteau doar pe bază de tabel cu semnătură de aprobare de la Marele Anchetator. Care-și punea întrebări ajutătoare - "se supără domnu' Ciutacu pe mine dacă nu-și ia leafa și mă ceartă în emisiune?" - în fața reprezentantului postului nostru de televiziune. Care avea niște sute de oameni de plătit și de ținut în picioare România TV, nu de pus masa-n cap vârfului de lance al unității de elită. Adonisul de Ploiești strâmba din nas la drepturile de autor: "da' ce, e scriitor?"

Astăzi, figurantul de mahala e penal cu acte. Pentru - ia ghiciți! - șmenurile făcute, inclusiv în susținerea cererii de extrădare, în dosarul obsesiei sale perene, Sebi Ghiță. Și pișă ochii în interveții disperate la tv, noaptea, ca hoții, că vrea să fie tratat ca un cetățean obișnuit. Că se simte linșat mediatic și politic.

Spre deosebire de mulți alții, inclusiv colegi de meserie și de post, eu știu (multe dintre) zbaterile făcute pentru ca noi să emitem continuu până astăzi, să ne luăm saalriile, să putem să ne facem treaba și să rămânem vii. Și, tot spre deosebire de mulți alții, eu nu uit. Nici refreshurile disperate pe aplicația bancară, nici amenințările, nici audierea la procuratură, nici telefoanele disperate ale părinților, nici tăcerea sugestivă a soției șii a copilului. N-am pic de compasiune pentru nevertebratele care brusc se dau victime ale opresiunii. Și nu mă opresc...