După ce a comentat, în exclusivitate pentru DC News, modul în care se vede de la Bruxelles scandalul cu moțiunea de cenzură, Victor Negrescu a spus, despre PNRR, că "evident că ne dorim ca România să aibă acces la cele 29 de miliarde, așa cum au fost stabilite sumele pe baza unei formule."
Totuși, în continuare, Victor Negrescu a declarat că "Guvernul și-a asumat în numele României, fără să fie discutate acele aspecte cu partenerii sociali sau agreate de către români. Sunt câteva reforme extrem de dure: înghețarea pensiilor, posibile creșteri ale taxelor atât pentru zona privată, cât și a taxelor de proprietate, vorbim și de dispariția unor facilități fiscale pentru IT, pe zona de construcții sau pentru produselor bio."
"Sunt semne de întrebare în ceea ce înseamnă respectivul document și capacitatea de a implementa ceea ce scrie acolo. Există riscul. Este oportun să ne gândim, poate cu un nou guvern mai credibil, la un pact național pentru implementarea PNRR și modificarea acelor aspecte care nu sunt împărtășite de către românii.", a mai afirmat europarlamentarul.
Victor Negrescu: "E un pic straniu. Aflăm de la Bruxelles Planul României"
Victor Negrescu a explicat că "Planul, din păcate, nu a fost făcut public de Guvernul României. Au făcut o parte din Plan public, la început, dar nu ne-au spus ce s-a întâmplat la negocieri și ce au mai modificat. Comisia Europeană, în schimb, a făcut Planul public. E un pic straniu. Noi, românii, aflăm de la Bruxelles Planul României, dar de fapt nu e Planul României, ci a fost făcut de niște membri de la USR cu niște membri de la PNL. Nici măcar partidele respective în ansamblul lor."
"Pe partea reforme, angajamentele sunt foarte dificile. Sunt multe măsuri anti-sociale care nu au nicio legătură cu dezvoltarea României sau redresarea ca urmare a impactului generat de pandemie.", a conchis Victor Negrescu pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol