Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Negrescu: România doreşte să se apropie de nucleul dur al Europei

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Victor Negrescu a avut întrevederi cu Michael Roth, ministru de stat pentru Europa şi cu ministrul francez însărcinat cu Afacerile Europene, Nathalie Loiseau.

Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat, luni, în marja reuniunilor Consiliului Afaceri Generale (art.50) de la Bruxelles, la prima întâlnire trilaterală a miniştrilor de resort din Franţa, Germania şi România, context în care a reafirmat dorinţa ţării noastre de a se apropia de 'nucleul dur' al Europei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres, oficialul român a avut întrevederi cu Michael Roth, ministru de stat pentru Europa în cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe, respectiv cu ministrul francez însărcinat cu Afacerile Europene, Nathalie Loiseau.

"România doreşte să se apropie de nucleul dur al Uniunii Europene, iar exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene constituie o oportunitate de a consolida unitatea statelor membre, exercitând rolul de mediator şi o abordare bazată pe consens şi dialog. Suntem hotărâţi să acţionăm alături de partenerii francezi şi germani, dar şi de celelalte state care susţin revigorarea şi consolidarea proiectului european. Împreună susţinem o Uniune puternică, care asigură securitatea şi prosperitatea cetăţenilor săi", a subliniat Negrescu, potrivit comunicatului.

[citeste si]

Vizita oficialului român a fost un prilej de abordare a unor subiecte de actualitate, precum Pilonul European al Drepturilor Sociale, viitorul cadru financiar multianual, consolidarea securităţii interne şi aspecte privind politica de apărare şi relaţii externe a Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel