Victor Negrescu a demisionat din funcție de ministru pentru Afaceri Europene, însă a încercat să evite o explicație publică pentru gestul său în ziua renunțării. La câteva zile după ce a părăsit funcția, social-democratul a explicat motivul.
„Ca urmare a discuţiilor purtate am ajuns la concluzia că nu mai pot exercuta mandatul la acelaşi nivel ca până atunci. Am anumite standarde profesionale, încerc să îmi fac treaba cât mai bine. Ca urmare a discutiilor purtate, la ultima şedinţă de guvern la care am participat am constatat că nu mai pot face munca la acelaşi nivel.
Discuţia în şedinţa de Guvern este la capitolul confidenţial”, a spus Negrescu la Digi24.
"Sunt convins că pot să îmi sprijin colegii"
Victor Negrescu nu a ascuns faptul că își dorea să ducă proiectele mai departe, însă susține că a fost vorba de capacitatea de a lucra cu ceilalți miniștri. „În Guvern avem un singur ministru delegat pentru afaceri europene, deja are atribuţii limitate. Probabil că la un moment dat s-a considerat ca o parte din dosarele europene să fie împărţite cu alţi colegi(...) Respect decizia, dar sunt un om principial, cu valori. Voiam să duc lucrurile pe mai departe. Mi s-a solicitat şi public de către colegi, am explicat la nivelul PSD, cred că mai departe ţine de decizia organizatorică. Ştiu doar că după discuţiile purtate, colegii mei, preşedintele PSD, premierul, au spus că au fost mulţumiţi de activitatea mea şi sunt convins că pot să îmi sprijin colegii. Convingerile mele sunt că anumite respnsabilităţi le are fiecare şi pentru a îndeplini atribuţiile să continui linia pe care o începusem. Nu e vorba despre atribuţii, e vorba de capacitatea de a putea să lucrezi împreună cu ceilalţi colegi”, a declarat Negrescu pentru aceeași sursă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Mișcarea care va reduce drastic numărul de cancere în România. Ce e Programul Horizon. Aflăm totul de la europarlamentarii Dreapta Unită
- BANCUL ZILEI: Bulă, test la școală
- Programul garanție-returnare: Modificare pentru când aparatele de reciclare nu funcționează. Ministrul Fechet: Magazinul, obligat să le preia manual
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- 97% din deșeurile din România sunt de proveniență industrială. Adevărul care doare: De aici luăm infringement-uri
- Detalii din culisele filmului Kingdom of Judas, prima producţie românească vorbită în limba engleză
- Lazea (BNR) spune că nivelul de trai din România nu mai crește. Ciuvică: Bate și el câmpii