"După ce și-a demonstrat incapacitatea în a gestiona criza din punct de vedere medical, Guvernul României a eșuat și la capitolul economie. Italia, grav afectată de pandemie se află la -4,7%, Polonia la -2% , Ungaria la -4,7%, Slovacia la -2,2%, Bulgaria la – 5,2% și Cehia la -5,8%. În ciuda dezastrului provocat de pandemie, în trimestrul al III-lea, Uniunea Europeană a recuperat puternic, iar majoritatea statelor membre au înregistrat creșteri importante față de semestrul precedent.
În absența unor măsuri economice clare și a unor stimulente pentru sectoarele afectate de pandemie, România s-a decuplat de restul țărilor europene și a rămas în urmă. Costurile se resimt deja în economie, unde avem contracții puternice și o presiune tot mai mare pe micii antreprenori și pe locurile de muncă.
Soluțiile sunt la îndemâna României dar, din păcate, lipsa de profesionalism și implicarea miniștrilor în campanie au condus la ratarea unor momente importante. Avem nevoie de un guvern care poate da siguranța unui trai mai bun", transmite europarlamentarul Victor Negrescu într-un mesaj publicat pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video