Negoiță despre suprafața retrocedată din IOR: Riscăm proces cu proprietarii
Mai multe zeci de bucureşteni au participat luni la dezbaterea publică pe tema Planului Urbanistic Zonal Sector 3, solicitând menţinerea ca spaţiu verde a celor 12 hectare retrocedate din Parcul IOR.
Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a precizat că suprafaţa respectivă, deşi face parte dintr-un parc, nu figurează în planurile de urbanism ca zonă verde, ci are încadrarea CB - zone situate în afara perimetrului central care grupează funcţiuni complexe de importanţă supramunicipală şi municipală. El a adăugat că, în cazul în care încadrarea terenului va fi schimbată în noul PUZ, există riscul ca proprietarii să dea primăria în judecată. 'Am analizat această variantă de a aduce cele 12 hectare retrocedate în 2005 de către primarul general Adriean Videanu - pentru care noi suntem în proces, proces în care Primăria sector 3 a atacat titlul de proprietate şi punerea în posesie - am avut această iniţiativă şi am vorbit cu cei de la Universitatea de Urbanism, pentru că am vrut să îl trecem în V (spaţiu verde - n.r.).
El astăzi nu este în V, ci în CB, adică cea mai înaltă zonă de urbanitate, fără limită de înălţime. Noi am intenţionat să îl ducem în V1, numai că riscăm proces în instanţă pe tema asta, atâta vreme cât este teren privat acela. Credeţi-mă că mi-au făcut procese mie personal ăştia care gestionează averea doamnei Cocoru, pentru că le-am făcut procese în instanţă pe proprietăţile dânşilor şi - vezi Doamne! - ei n-au putut să construiască şi să dezvolte business-uri pe terenurile dânşilor', a declarat primarul.
Solicitarea aparține lui Nicușor Dan
Deputatul independent Nicuşor Dan a atras atenţia asupra faptului că OUG 195/2005 privind protecţia mediului protejează spaţiile verzi existente de fapt, nu doar pe cele înscrise ca atare în reglementările de urbanism. 'Acolo este un spaţiu verde existent de fapt, care provine dintr-un fost parc. Nimeni nu vă poate învinovăţi dacă consemnaţi această situaţie de fapt în PUZ Sector 3. Şi dacă vă atacă cineva în instanţă, să vă apere Salvaţi Bucureştiul, pentru că am mai câştigat speţe de genul acesta', a spus el. Simona Aldea, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bucureşti, a confirmat faptul că, potrivit OUG 195/2005, cele 12 hectare din Parcul IOR sunt spaţiu verde amenajat şi nu se poate construi acolo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News