Negoiţă, anunț așteptat de toată lumea din Sector 3
Primarul Robert Negoiţă anunță că începând de luni salubrizarea în Sectorul 3 va fi asigurată de primărie.
Serviciul de salubrizare în Sectorul 3 va fi asigurat începând de luni de primăria de sector, care a achiziţionat în acest scop 80 de utilaje şi autovehicule în valoare de peste 7 milioane de euro, a declarat duminică primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.
'Astăzi este o zi mare pentru Primăria Sector 3 şi pentru Sectorul 3. Începând de mâine dimineaţă, salubrizarea în Sectorul 3 este asigurată de către primărie, cu utilajele noastre, angajaţii noştri. Este o premieră, vom reuşi cu această ocazie să avem un nivel mai ridicat de curăţenie, un serviciu mult mai bun şi la un preţ mult mai scăzut. Este un demers la care muncim de ceva timp să ajungem aici, avem ceva emoţii, că de mâine responsabilitatea este total pe umerii noştri. Suntem în priză şi suntem foarte hotărâţi să arătăm că suntem capabili să asigurăm nişte servicii de foarte bună calitate', a spus Negoiţă.
El a adăugat că cele 80 de utilaje şi autovehicule achiziţionate de primărie au costat peste 7 milioane de euro.
'Consider că decizia ca noi să asigurăm salubritatea în sector este decizia corectă, putem să asigurăm nişte servicii de mai bună calitate decât am avut până acum şi la nişte preţuri mult mai jos, pentru că avem probleme cu banii, nu ne ajung să facem tot ce ne propunem, aşa că trebuie să avem mare grijă la cheltuirea banului public. Investiţia se va amortiza probabil în doi ani, noi aşa sperăm. Dacă ne raportăm la costurile pe care le-am avut până acum, eu zic că le amortizăm fără probleme în doi ani', a afirmat primarul Sectorului 3. Utilajele au fost prezentate de reprezentanţii primăriei pe bulevardul Unirii.
Vezi și: Rosal - Sector 3, încheiere contract. Negoiță: Avem mari probleme
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News