Data publicării:
Negocierile PNL-PDL încheiate. Statut finalizat
Cătălin Predoiu și Ludovic Orban au spus că s-au terminat negocierile PNL-PDL și că statutul noii formațiuni a fost finalizat în proporție de 100%.
VEZI ȘI: Victor Ponta: "Îmi pare rău că am fost la Cotroceni"
Echipele de negociere pentru fuziunea PNL-PDL au finalizat discuţiile, ajungând la o înţelegere privind Statutul noului partid, numele şi protocolul de fuziune. Liberalii şi reprezentanţii PDL au convenit, miercuri, ca numele partidului rezultat din fuziunea celor două formaţiuni să fie PNL, au declarat pentru Mediafax surse din echipele de negociere.
VEZI ȘI: "Imaginează-ți că ești un chinez ajuns în România". Cea mai amuzantă compunere scrisă de un elev
Această decizie urmează să fie validată miercuri în şedinţa BPN al PDL, care este programată să înceapă la ora transmiterii acestei ştiri, precum şi în şedinţa Delegaţiei Permanente a liberalilor, care va avea loc luni.
"Am încheiat aceste discuţii, absolut toate elementele, rezultatul negocierilor vor fi anunţate după ce vor fi supuse forurilor de conducere ale celor două partide. În mai puţin de o oră vom prezenta aceste rezultate ale discuţiilor Biroului Politic Naţional al PDL", a anunţat Cătălin Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News