Această discuţie transmisă în direct la iniţiativa premierului bulgar pe propria sa pagină de Facebook oferă o imagine inedită a modului în care se poartă de obicei astfel de tratative.
În urma tratativelor purtate de Franţa, Germania, Spania şi Olanda a fost avansată o soluţie de compromis pentru împărţirea principalelor posturi de conducere ale instituţiilor europene, prin care olandezul Frans Timmermans (S&D) ar urma să preia preşedinţia Comisiei Europene, iar Manfred Weber (PPE) pe cea a Parlamentului European, deşi acesta din urmă a fost susţinut de populari pentru a deveni preşedinte al executivului comunitar. Compromisul nu a fost bine primit de mulţi lideri membri ai PPE, dar Borisov, deşi face şi el parte din familia popularilor europeni, părea deschis faţă de această idee.
Un compromis se conturează - Weber va lua Parlamentul şi dumneavoastră veţi lua Comisia, aşadar am vrut să vorbim, îi spune Borisov lui Timmermans în discuţia purtată la sediul misiunii permanente a Bulgariei la UE. Am colaborat minunat de-a lungul anilor, completează premierul bulgar, iar Timmermans dă aprobator din cap şi răspunde prin prekrasno, echivalentul în limba bulgară al cuvântului minunat.
Apoi Borisov îi prezintă o listă cu ceea ce este important pentru noi, inclusiv crearea unui hub al gazelor în Bulgaria, intrarea acestei ţări în Schengen şi dorinţa guvernului bulgar ca Bruxelles-ul să pună capăt programului UE ce monitorizează eforturile Bulgariei de combatere a corupţiei (mecanismul MCV, n.red).
Am vrut să ne vedem pentru a discuta aceste lucruri, precizează premierul bulgar, arătându-se favorabil compromisului evocat, întrucât sincer vorbind, Weber are ani de experienţă în Parlament, în timp ce dumneavoastră aveţi mai multă experienţă în Comisie, ca prim-vicepreşedinte.
Există unele state membre ale UE din Europa Centrală şi de Est care au unele rezerve (faţă de Timmermans, n.red), dar le-am spus că eu cred în integritatea dumneavoastră, insistă Borisov, făcând aparent referire la Ungaria şi Polonia, pe care Timmermans le acuză că nu respectă statul de drept.
Astăzi am vorbit cu Pedro (Sanchez), Emmanuel (Macron), (Mark) Rutte, Angela (Merkel) şi cu alţi colegi (cu care am convenit) că este mult mai bine să venim cu o soluţie decât să rămânem inflexibili, mai spune şeful guvernului de la Sofia.
Timmermans răspunde: Da, sunt de acord. Cred că întotdeauna am lucrat împreună foarte bine. Întotdeauna am fost direct şi sincer cu voi şi întotdeauna mi-am exprimat admiraţia pentru ceea ce faceţi în lupta împotriva crimei organizate în ţara dumneavoastră. Am avut multe discuţii sincere. Aceasta este baza pe care apreciez prietenia noastră.
Apoi Timmermans se întoarce către cameră afirmând: Nu sunt sigur că ar trebui să înregistrăm toate acestea, moment în care transmisia în direct se opreşte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță