Data publicării:
Negocieri pentru refacerea USL. Bogdan Chirieac: PSD vrea mai mulți candidați în alegeri pentru că stă mai bine în sondaje
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre scenariul unei alianțe PSD-PNL, în cadrul alegerilor de anul viitor.
„Se discută despre refacerea USL și candidatura pe liste comune la alegerile din 2024, fapt care ar rezolva puterea pentru perioada din 2024. Poate vor rămâne împreună un an, poate vor rămâne împreună 4 ani, dar se discută foarte mult lucrul acesta. Problema este reprezentarea, pentru că PNL vrea un raport egal între candidații pe liste, iar PSD nu vrea asta pentru că, în sondaje, stă sensibil mai bine, prin urmare cer o altă proporție. Cu toate acestea, nu văd o ruptură la nivel politic, în România, anul acesta”, a declarat analistul Bogdan Chirieac la Realitatea Plus.
Potrivit Antena 3 CNN, un scenariu pe care PSD și PNL îl iau în calcul este organizarea de alegeri anticipate în acest an, pe fondul creșterii PMP și USR, care ar putea rupe din electoratul liberalilor, și creșterii AUR, care ar putea rupe, de asemenea, din electoratul social democraților.
„Am obosit cu acest scenariu. Amenințarea din partea PMP, USR și AUR ar trebui să-i determine pe cei de la PSD și PNL să guverneze mai bine, să facă o diferență, pentru ca partidele din opoziție să nu crească. Anticipatele în iunie nu mai pot fi organizate, iar în septembrie nici atât. Aleșii noștri nu vor dori să-și strice penultima vară de parlamentar”, a declarat analistul Bogdan Chirieac, la Antena 3-CNN, pe marginea acestui subiect, zilele trecute.
Totodată, PNL și PSD discută despre o eventuală alianță în alegeri, deși nu au stabilit pe deplin termenii rotativei din această primăvară.
Deputatul PSD Radu Popa a afirmat, în interviul acordat DCNews, că ”nu știu dacă va trece Ministerul Energiei la PSD, dar cred că dacă ne asumăm tema asta, avem mari șanse să pierdem o pătură importantă din votanții noștri, pentru că o temă extraordinar de sensibilă și de complexă și, ca să-i găsesc o oarecare scuză lui Virgil Popescu (ministrul Energiei în funcție n.r.) - deși, după părerea mea, nu are nicio scuză - la subiectul crizei energetice, ar fi trebuit să avem o comisie prezidențială care să asume tema și să încerce să o rezolve pe mai multe planuri, e o problemă foarte grea, nu o poate rezolva doar un ministru, cel puțin așa o văd eu”.
Social-democratul a mai spus că au mai fost unii politicieni pe la Senat ”care credeau că știu că rezolve problema și... ne-am spart capul”. De asemenea, el mai spune că ”dintre oamenii pe care-i știu astăzi că sunt preocupați, niciunul dintre ei nu poate rezolva singur problema”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News