Data publicării:

Negocieri Brexit. Tusk face marele anunț

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Donald Tusk anunță când ar putea UE să ajungă la un acord cu Marea Britanie.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a estimat vineri că un acord cu Marea Britanie privind cele trei dosare prioritare ale Brexitului este "posibil" până la summitul UE din decembrie, care ar urma să permită trecerea la discuții pe teme comerciale, chiar dacă aceasta "rămâne o provocare uriașă", relatează AFP și Reuters, scrie Agerpres.

"Posibil să avem progrese suficiente (privind cele trei dosare prioritare) în negocierile asupra Brexitului la Consiliul European din decembrie", a scris Donald Tusk pe Twitter după o întrevedere la Bruxelles cu premierul britanic Theresa May. 

"Însă aceasta rămâne o provocare uriașă", a mai spus el. "Trebuie să vedem progrese din partea Marii Britanii în următoarele zece zile asupra tuturor subiectelor, inclusiv asupra Irlandei", a insistat Tusk.

Termenul de zece zile coincide cu o întrevedere, pe 4 decembrie, la Bruxelles, între premierul britanic Theresa May și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Liderii celor 27 de țări care rămân în UE după Brexit vor obținerea de progrese în trei domenii — drepturile cetățenilor, o soluție financiară și problema graniței irlandeze — înainte de a da undă verde trecerii la negocieri comerciale.

Întâlnirea de vineri de la Bruxelles între președintele Consiliului European și șefa guvernului britanic survine la o săptămână după ce Tusk i-a cerut Theresei May să-și prezinte proiectele până la începutul lunii decembrie dacă dorește să obțină până la Crăciun undă verde pentru deschiderea de tratative comerciale post-Brexit.

După discuția de vineri cu Donald Tusk, Theresa May a făcut referire la o "atmosferă foarte pozitivă".

"Există încă probleme asupra diferitelor subiecte pe care le negociem și care trebuie rezolvate, însă a existat o atmosferă foarte pozitivă în cadrul discuțiilor și sentimentul sincer este că vrem să mergem înainte împreună", a declarat Theresa May pentru jurnaliști la plecarea de Bruxelles, unde a participat la summitul Parteneriatului Estic.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel