Negarea Apocalipsei, pedepsită cu închisoarea
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Șase seismologi italieni au fost condamnați la șase ani închisoare, fiecare, pentru că au încercat să-i calmeze pe locuitorii din L’Aquila, cu șase zile înainte de un cutremur major care a făcut sute de victime. Cu siguranță, experții în numerologie vor stabili că așa era scris să se întâmple: în acest caz se amestecă de trei ori cifra șase, fără a aminti că seismul a avut loc pe 6 aprilie 2009.

Procurorii italieni au recunoscut că nu poate fi prognozat un cutremur, dar au stabilit că oamenii de știință aveau obligaţii precise impuse prin lege, mai precis să evalueze situația şi să prezinte comunității riscurile. De acum înainte, e clar că specialiștii nu au decât o scăpare. Ei trebuie să anunțe cele mai teribile grozăvii, pentru a fi acoperiți. Totuși, de mii de ani, proorocii apocalipselor se înșeală cu încrâncenare, fără să fi înfundat pușcăriile.

Cea mai nouă ”teorie-dezastru”  prezice sfârșitul lumii în data de 21.12.2012. Pun pariu, fără emoții, că nici alinierea planetelor, nici rezonanța astrală, nici asteroizii sau epuizarea calendarului maya nu vor distruge planeta în ziua respectivă. Merg la sigur: dacă omenirea dă colțul, nu pierd nimic; dacă și această apocalipsă e un fâs, la fel ca precedentele, am câștigat rămășagul. De altfel, așa zisele profeții care au la bază calendarul maya sunt de tot hazul: oamenii ăia nu au reușit să prevadă nici măcar sfârșitul lumii lor, Imperiul Maya prăbușindu-se cu patru secole în urmă, de unde până unde să anticipeze ce se va întâmpla în anul 2012?

Chiar dacă rațiunea ne asigură că nu se va întâmpla nimic, emoțiile fac să crească vânzările produselor apocaliptice, fie ele știri, filme sau articole ”științifice”. În aceast context, nu pot să nu remarc voluptatea cu care oamenii se tem de pericole imaginare, ignorând amenințări reale din viața de zi cu zi.

Până să ne șteargă de pe fața Pământului un asteroid sau cine știe ce aliniere a planetelor, care nu poate fi evitată, ne decimează boli pe care le putem vindeca, în caz că se descoperă la timp. Cancerul de sân e tratabil, dacă pacienta ar veni la doctor imediat ce descoperă o modificare, nu peste luni de zile, timp în care a oblojit tumora cu foi de varză. Cancerul de colon, de asemenea, dacă fiecare ar face o colonoscopie, din cinci în cinci ani, după o anumită vârstă. Din păcate, medicii care avertizează asupra riscurilor nu sunt la fel de convingători ca profeții ”maiași”.

În fine, să nu uităm de scandalul provocat în mass media de vaccinul împotriva cancerului de col uterin.

Citește articolul complet în revista Doctorul Meu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel