Data actualizării:
Data publicării:

“Nebune de fericire”, o comedie spumoasă de vară, despre bucuria de a trăi fiecare clipă la maximum

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Povestea prieteniei imprevizibile și emoționante între două fugare în căutarea iubirii, Nebune de fericire/ La pazza gioia, cel mai recent film al regizorului italian Paolo Virzì, a rulat cu sala plină la avanpremiera de la Elvira Popescu .

Povestea prieteniei imprevizibile și emoționante între două fugare în căutarea iubirii, Nebune de fericire/ La pazza gioia, cel mai recent film al regizorului italian Paolo Virzì, a rulat cu sala plină la avanpremiera de la Elvira Popescu.

Comedia dramatică a fost prezentată în premieră anul trecut la Festivalul de Film de la Cannes, în cadrul secțiunii Quinzaine des réalisateurs, unde a fost primit cu standing ovations, și este câștigătoarea Premiului publicului la Festivalul de la Valladolid, din Spania, în 2016. Nebune de fericire a rulat în România pentru prima dată la TIFF, anul acesta, și este distribuit de Independenţa Film.

(w670)

(w670)

Paolo Virzi, regizorul noii comedii, care a povestit dramele umane amestecând un umor afectuos cu personajele imaginate de el, este prima dată când semnează un scenariu alături de Francesca Archibugi.

Nebune de fericire este povestea a două femei total diferite care ajung să se apropie într-un context mai puțin obișnuit: în timp ce sunt internate la un sanatoriu de psihiatrie din Toscana.

Beatrice (Valeria Bruni Tedeschi) are o imaginație bogată și vorbește încontinuu. Se vede o contesă miliardară și îi place să creadă că are liderii globului la picioare. Donatella (Micaela Ramazzotti) este o tânără introvertită, fragilă, cu trupul acoperit de tatuaje, prizonieră a propriului mister. Amândouă sunt paciente la Villa Biondi, o clinică psihiatrică progresistă, dar care își supraveghează cu atenție oaspeții.

Beatrice este bogată şi suferă de un sindrom bipolar. Este căsătorită cu un avocat apropiat de cercurile puterii în perioada lui Berlusconi, dar a avut şi o relaţie învolburată cu un criminal. Este de origine nobilă şi iubeşte luxul. A frecventat oameni puternici.

Donatella este o tânără umilă afectată de depresie, care trăieşte între regretul că şi-a dat un fiu în adopţie şi viaţa între un tată inept (Marco Messeri) şi o mamă (Anna Galiena) incapabilă să-i ofere dragoste.

(w670)

Noul film al lui Paolo Virzì urmăreşte viaţa celor două femei care evadează din clinica psihiatrică în care sunt internate, pentru a căuta iubirea și fericirea într-o casă de nebuni fără acoperiș: lumea “de afară“ a oamenilor “sănătoși la cap“.

Acţiunea filmului este plasată în anul 2014, când existau încă spitale psihiatrice judiciare. Producţia atinge astfel teme delicate, dar nu mai puţin tentante. Filmul este onest, în prezentarea bolii şi controlarea ei zilnică, sentimental, în relaţia cu personajele şi maniile lor, şi generos în felul în care manevrează toate întâmplările omeneşti fără să ocolească nicio temă.

(w670)

Filmul a fost apreciat de critica italiană. Fabio Ferzetti scria în Il Messaggero: “Unul dintre cele mai frumoase filme italiene ale stagiunii (şi nu numai)”, elogiind “extraordinara alchimie a protagonistelor”, care au intrat fără rezerve în pielea personajelor, menţinând însă întotdeauna un control perfect”. El a lăudat şi scenariul “care condensează lumi interioare cu un spirit de observaţie şi o inspiraţie deloc banale în realizarea unui echivoc continuu între aceste femei care reprezintă două Italii ireconciliabile”. Criticul consideră pelicula drept “un exemplu de bună folosire a tradiţiei şi a resurselor încă disponibile. Umane, expresive şi de producţie”.

La rândul său, Maurizio Acerbi afirmă în Il Giornale că filmul va rămâne în amintire “mai ales prin măiestria celor două proagoniste … Valeria Bruni Tedeschi în primul rând şi Micaela Ramazzotti actriţa cea mai inteligentă din Italia”.

“Uimitoarea Valeria Bruni Tedeschi interpretează o excentrică aristocrată cum le reuşeşte numai actriţelor americane”, afirmă şi Mariarosa Mancuso în Il Foglio.

(w670)

În afara măiestriei celor două protagoniste şi a întregului cast, filmul câştigă spectatorii prin sentimentalism, vocaţia empatiei, dorinţa de a provoca emoţie fără apelarea la trucuri. 

În 2016, anul lansării, filmul a fost distins cu 5 premii Nastri d’argento: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cele mai bun interprete (Valeria Bruni Tedeschi şi Micaela Ramazzotti), Cel mai bun scenariu şi Cele mai frumoase costume (Catia Dottori).

(w670)

La Pazza gioia a avut 17 candidaturi la PremiileDavid di Donatello 2017, obţinând 5 distincţii: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Paolo Virzì), Cea mai bună actriţă în rol principal (Valeria Bruni Tedeschi), Cel mai bun scenariu (scris de regizor împreună cu Francesca Archibugi) şi Cel mai bun stilist coafor.

 “Mulţumesc tuturor actriţelor din acest film şi persoanelor care trăiesc în centre de sănătate mintală, care m-au inspirat şi m-au pus pe gânduri”, a afirmat Paolo Virzi la primirea Premiului David di Donatello.

Cu accente de comedie spumoasă de vară, Nebune de fericire beneficiază şi de muzica semnată tot de Carlo Virzì, de montajul Ceciliei Zanuso şi de imaginea semnată de Vladan Radovic, apreciată de mulţi critici.

(w670)

Filmul a mai fost selectat la festivalurile de la Varşovia și Chicago, în 2016.

Este o frumoasă poveste de dragoste, nu numai pentru femei. “Trebuie să ne temem de cei care au spaimă de nebunie. În rest, psihopatia se găseşte în fiecare dintre noi”, mărturisea Virzi. Spusele lui sunt întărite şi de melodia lui Gino Paoli din final.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel