Neamţ: Şapte persoane suspectate de contrabandă cu ţigări, reţinute
Şapte inculpaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT în urma unor percheziţii efectuate, marţi, la 10 locaţii din judeţul Neamţ şi una din judeţul Harghita, la persoane suspectate că fac parte dintr-un grup organizat de contrabandă cu ţigări.
Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT remis, miercuri, AGERPRES, în cursul acestui an ar fi fost constituit un grup infracţional organizat în Piatra-Neamţ, ai cărui membri au achiziţionat cantităţi importante de ţigarete provenind din contrabandă, pe care le-au depozitat şi comercializat către diverşi cumpărători, în principal în judeţul Neamţ.
'Ca mod de operare s-a reţinut faptul că membrii grupării infracţionale îşi desfăşurau activitatea pe două paliere, respectiv cel privind achiziţionarea ţigaretelor de contrabandă, urmată de vânzarea 'en-gross' către clienţi de încredere, în baza unor relaţii anterioare sau pe care membrii grupului le-au dezvoltat pe măsură ce a devenit notoriu că aceştia comercializează astfel de bunuri, precum şi un palier privind vânzarea directă către public în zona Pieţei Centrale din municipiul Piatra Neamţ, respectiv în Piaţa Sfântul Haralambie şi în Piaţa 8 Martie', se arată în comunicatul DIICOT.
În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 62.000 de ţigarete, 7 litri de alcool şi 5 grame de substanţă vegetală verde-olive, cu aspect de canabis, 31 de telefoane mobile, sumele de 11.000 lei, 2.300 euro şi 80 de lire, 2 laptopuri, un grinder, un pistol tip airsoft şi mai multe înscrisuri. Procurorii DIICOT au dispus reţinerea a celor 7 inculpaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 53 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News