Neagu Djuvara şi Mihai Şora, decoraţi de Iohannis
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Istoricul Neagu Djuvara şi filosoful Mihai Şora au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Cavaler. 

Potrivit decretului publicat miercuri în Monitorul Oficial, şeful statului i-a conferit istoricului Neagu Djuvara Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Cavaler 'cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu care şi-a servit patria, prin angajamentul personal în procesele politice, diplomatice şi culturale ce au promovat valorile, istoria şi imaginea ţării noastre în lume, precum şi pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul timpului'.

Iohannis i-a acordat aceeaşi distincţie şi lui Mihai Şora 'cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată valorilor umane fundamentale, cercetării şi educaţiei, prin care a îmbogăţit cultura românească şi universală, pentru rolul avut în consolidarea democraţiei în România postdecembristă, impunându-se ca un reper al tinerelor generaţii'.

Şeful statului a semnat marţi cele două decrete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel