”Ne mai ia un strat de piele de pe noi ca să plătească pensiile speciale și cu asta basta!". Bogdan Chirieac, analiză după venirea FMI la București
Reprezentanții Fondului Monetar Internaţional (FMI) au început luni discuțiile tehnice cu oficialii români la București în cadrul consultărilor anuale.
Cu privire la evoluția macroeconomică a României, oficialii FMI nu au făcut nici o sugestie sau cerere ca România să adopte impozitul progresiv pe veniturile angajaților. Decizia privind politica fiscală este una suverană și este luată exclusiv de autoritățile naționale – guvern și parlament. Nici Uniunea Europeană și nici alte organisme internaționale nu pot impune sau cere României să adopte un tip de politică fiscală.
Echipa FMI este în discuții cu autoritățile române pentru evaluarea politicilor economice, desfășurând întâlniri cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, Băncii Naționale a României și altor agenții guvernamentale, conform comunicatului semnat de Geoff Gottlieb, reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est. De asemenea, experții instituției financiare internaționale se vor întâlni cu reprezentanți din sectorul privat și organizații neguvernamentale.
"De trei luni de zile economia noastră e pusă pe hold!"
Analistul politic Bogdan Chirieac a făcut câteva precizări în direct la România TV: "FMI nu cere nimic. FMI cere să te încadrezi în deficitul bugetar de 3%. Faptul că statul român nu reușește să facă asta îi face pe cei de la FMI să propună soluții de creștere a veniturilor și reducere a cheltuielilor. Băncile comerciale te împrumută cu 9%, FMI îți dă cu cea mai mică dobândă posibilă ca să nu intri în incapacitate de plată. Asta apropos de FMI. Pe vremuri se folosea sperietoarea FMI, acum ne-am mai sofisticat - folosim sperietoarea Comisia Europeană. Comisarul ne-a cerut să facem și să dregem. Nu! Comisarul n-avea nicio treabă cu tine, dacă te încadrai în deficitul bugetar primeai fondurile europene.
Pachetul de măsuri nu va ajuta. Dar are un lucru bun acest pachet: se termină în această după amiază, de trei luni de zile de când se vehiculează aceste majorări de taxe și impozite, fiindcă toată greutatea este pe umerii mediului de afaceri. Mediul bugetar, practic, nu simte nimic. Cum a spus și Consiliul Economic și Social. Dar faptul că se termină e un lucru bun. Că de trei luni de zile economia e pusă pe hold, pe stop, fiindcă toată lumea are impresia că ne-au crescut taxele și impozitele. Încă n-au crescut. Vor crește. Dar lucrul ăsta a avut un efect profund negativ asupra economiei românești. Dar acum se termină. Ăsta e pachetul, asta se întâmplă... ne mai ia un strat de piele de pe noi ca să plătească pensiile speciale și cu asta basta!" a spus Chirieac.
Reamintim că o echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România, se află la Bucureşti în perioada 25 septembrie – 4 octombrie 2023, pentru analiza anuală a economiei româneşti în baza Articolului IV.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de Guvern de luni, că a fost finalizat pachetul de măsuri fiscale pe care își va asuma răspunderea în Parlament. Acesta spune că „România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 de miliarde de lei, plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an, subliniind că nu este vorba de măsuri de „austeritate”: „Austeritate a fost când s-au tăiat în 2010 salarii și pensii și s-a majorat TVA-ul de la 19 la 24%.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News