Nava Ocean Viking a salvat 64 de persoane în largul Libiei, inclusiv 12 minori neînsoțiți
Nava-ambulanță Ocean Viking, operată de organizația nonguvernamentală SOS Mediterranee, a salvat 64 de persoane sâmbătă dimineața în urma a două operațiuni de salvare în largul Libiei. Printre cei salvați se numără și 12 minori neînsoțiți, a anunțat ONG-ul, informează AFP.
"Principalele ţări de origine ale celor salvaţi sunt Bangladesh, Eritreea, Pakistan şi Etiopia", a precizat SOS Mediterranee, al cărei sediu este la Marsilia, în sudul Franţei.
Autoritățile italiene au desemnat portul Marina di Carrara, situat în nord-vestul Italiei și la peste 1.000 de kilometri distanță, drept „loc sigur pentru debarcarea” persoanelor salvate, a anunțat ONG-ul, potrivit Agerpres.
SOS Mediterranee a precizat că „un corp ce plutea pe mare a fost reperat și recuperat” în timpul acestor operațiuni de salvare.
Din 2016 până în prezent, SOS Mediterranee a salvat peste 40.000 de persoane în Marea Mediterană, majoritatea în Mediterana centrală, considerată cea mai periculoasă rută de migrație din lume.
În 2023, au decedat sau au fost daţi dispăruţi 3.155 de migranţi, după ce încercaseră să traverseze Mediterana pentru a ajunge în Europa, potrivit celor mai recente cifre ale Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).
Din ianuarie anul curent, 923 de migranţi au decedat sau au fost daţi dispăruţi, potrivit aceleiaşi surse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News