Potrivit sursei citate, investigaţiile în cazul celor 60 de persoane depistate marţi în ambarcaţiunea interceptată în Marea Neagă au fost continuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care au stabilit că doi cetăţeni turci au condus grupul de migranţi, propunând arestarea lor.
"După declanşarea procedurilor specifice de escortare a ambarcaţiunii în Portul Constanţa, unde au fost desfăşurate activităţi de debarcare, triere şi evaluare medicală a persoanelor în cauză, alături de celelalte instituţii implicate, au fost demarate cercetările la sediul Gărzii de Coastă. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că ambarcaţiunea "Ilayda55" era condusă de doi cetăţeni turci, în vârstă de 53 ani şi 45 de ani, care au plecat împreună cu grupul de migranţi, în data de 27 noiembrie 2017, dintr-un port situat pe coastele Turciei. În cadrul audierilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că la bordul ambarcaţiunii se aflau peste 60 de migranţi, cetăţeni din Irak, Pakistan, Siria şi Afganistan, care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră", precizează sursa citată.
Cele două călăuze sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător şi punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.
Totodată, întregul grup de migranţi a intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"