Data publicării:

NATO, sesiune București. Tăriceanu, mesaj

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp

Temele de actualitate aflate pe agenda sesiunii AP NATO reflectă rolul Alianţei în actualul context de securitate caracterizat prin impredictibilitate şi provocări multiple, susține Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit în cursul acestei zice cu preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, Paolo Alli. 

Tăriceanu a avut vineri o întrevedere cu Paolo Alli, în marja celei de-a 63-a Sesiuni Anuale a Adunării Parlamentare a NATO, care se desfăşoară la Bucureşti în perioada 6 - 9 octombrie. 

Potrivit unui comunicat al Senatului, în cadrul discuţiilor, Călin Popescu-Tăriceanu a exprimat satisfacţia pentru găzduirea de către ţara noastră, pentru a treia oară, a acestui eveniment marcant care aduce în prim plan rolul diplomaţiei parlamentare în promovarea unei legături solide între dezideratele NATO şi cetăţeni, scrie Agerpres.

"Demnitarul român a menţionat totodată că temele de actualitate aflate pe agenda sesiunii de toamnă a AP NATO, precum stabilitatea în regiunea Mării Negre, cooperarea NATO - UE, evoluţiile din Rusia şi din Balcanii de Vest, reflectă rolul Alianţei Nord-Atlantice în actualul context de securitate caracterizat prin impredictibilitate şi provocări multiple, iar concluziile desprinse în urma dezbaterilor se vor constitui în contribuţii relevante în pregătirea Summit-ului NATO din 2018", se precizează în comunicat. 

Totodată, Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat că parlamentelor naţionale le revine obligaţia de a veghea asupra manierei în care guvernele dispun de instrumente adecvate pentru implementarea deciziilor care contribuie la siguranţa cetăţenilor. 

În cadrul discuţiilor au fost abordate şi subiecte ale relaţiei bilaterale excelente între România şi Italia, respectiv România şi Regatul Unit, accentuându-se dorinţa părţilor de a identifica noi oportunităţi de dezvoltare a relaţiilor economice, preşedintele Senatului subliniind că situaţia macroeconomică a României este una dintre cele mai bune din UE în termeni de creştere a PIB-ului, deficit fiscal şi datorie publică. 

La întrevedere a participat şi secretarul general al AP NATO, David Hobbs. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel