Data publicării:

NATO organizează cel mai amplu exercițiu militar din ultimii 12 ani

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alianţa Nord-Atlantică va efectua în următoarele săptămâni cel mai amplu exerciţiu militar din ultimii 13 ani, cu participarea a 36.000 de militari din 33 de ţări, inclusiv din România. Acțiunile vin în contextul tensiunilor existente între NATO şi Rusia, din cauza conflictelor din Siria şi Ucraina.

Exerciţiul "Trident Juncture 2015" se va desfăşura în intervalul 3 octombrie - 6 noiembrie, în Italia, Portugalia, Spania, în Oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană.

Aproximativ 36.000 de militari din 33 de state membre ale NATO sau partenere vor participa la cel mai amplu exerciţiu organizat de NATO începând in 2002 până în prezent.

"Peste 12 organizaţii internaţionale majore, agenţii umanitare, Uniunea Europeană şi Uniunea Africană vor fi reprezentate la exerciţiu, demonstrând angajamentul NATO şi contribuţia la o abordare exhaustivă", subliniază Comandamentul Aliat al NATO de la Brunssum.

[citeste si]

"Membri ai forţelor aeriene, terestre, maritime şi ai unităţilor speciale vor efectua operaţiuni simultane, în locaţii diferite, pentru a se antrena într-un mediu complex în scopul îmbunătăţirii tuturor capacităţilor Alianţei Nord-Atlantice", precizează Comandamentul, conform Mediafax.

Potrivit armatei americane, la "cel mai amplu exerciţiu militar organizat după Căderea Zidului Berlinului", vor participa 36.000 de militari, 60 de nave militare şi 200 de avioane din cele 28 de state membre NATO şi din cinci ţări aliate.

Exerciţiul intervine pe fondul tensiunilor dintre NATO şi Rusia pe tema conflictelor din Siria şi Ucraina, precum şi în contextul crizei imigranţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel