Data publicării:
NATO invită Finlanda şi Suedia să devină membre. Noul concept strategic, adoptat
NATO a adoptat noul concept strategic şi a invitat Finlanda şi Suedia să devină state membre.
Alianţa Nord-Atlantică a adoptat miercuri, la summitul de la Madrid, noul Concept Strategic, care prevede contracararea ameninţărilor generate de Rusia şi de China, iar Finlanda şi Suedia au fost invitate oficial să devină membre NATO, anunţă secretarul general Jens Stoltenberg.
"Astăzi, liderii statelor NATO au exprimat susţinere pentru noul Concept Strategic. Documentul este în curs de a fi publicat. (...) Noul Concept Strategic stipulează clar că Rusia reprezintă cea mai semnificativă şi directă ameninţare la adresa securităţii noastre. (...) În actuala formă a Conceptului, nu menţionăm China catalogând-o printr-un singur cuvânt, aliaţii afirmă că politicile coercitive ale Chinei constituie provocări la adresa intereselor noastre, la adresa securităţii şi a valorilor noastre. Conceptul prezintă şi poziţia noastră comună privind combaterea terorismului, precum şi a ameninţărilor cibernetice şi hibride", a declarat Jens Stoltenberg, potrivit agenţiei MEDIAFAX, în conferinţa de presă organizată la summitul NATO de la Madrid, conform Mediafax.
Finlanda şi Suedia, invitate să devină state membre
"Astăzi, liderii NATO au luat decizia istorică de a invita Finlanda şi Suedia să devină membre ale Alianţei Nord-Atlantice. Acordul obţinut aseară de Turcia, Finlanda şi Suedia a deschis drumul spre această decizie. Aş vrea să mulţumesc Turciei, Finlandei şi Suediei pentru acceptarea invitaţiei mele de organizare a negocierilor pentru a găsi un drum unitar înainte. (...) Este un acord bun pentru Turcia, este un acord bun pentru Finlanda şi Suedia, este un acord bun pentru NATO", a subliniat Jens Stoltenberg.
Franţa salută mutarea
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat miercuri, la finalul unei întrevederi pe care a avut-o la Madrid cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, "consensul" la care s-a ajuns cu o zi înainte cu privire la aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, după ridicarea veto-ului Turciei, informează AFP.
O aderare la NATO a celor două ţări, care "dispun de capacităţi robuste şi interoperabile", "va contribui semnificativ la securitatea tuturor aliaţilor", a subliniat şeful statului francez, potrivit Palatului Elysee.
Această aderare era blocată de Turcia, membră a NATO din 1952, care acuza Suedia şi Finlanda că acestea găzduiesc militanţi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie pe care Ankara o consideră "teroristă".
Însă, în urma unor lungi tratative, Erdogan şi-a dat marţi seara acordul pentru aderarea celor două ţări, apreciind că a obţinut "deplina lor cooperare" în lupta împotriva PKK.
În timpul discuţiei lor, Macron şi Erdogan "au subliniat ambii importanţa de a afişa un mesaj de unitate şi de forţă, în faţa bulversării ordinii europene în domeniul securităţii, cauzată de agresiunea rusă" în Ucraina, a informat Preşedinţia franceză.
Preşedintele francez l-a mai întrebat pe omologul său turc despre "cele mai recente discuţii ruso-turce" pentru restabilirea unui coridor în vederea exportării de grâu ucrainean prin Marea Neagră.
Cei doi lideri şi-au afirmat "dorinţa de a-şi continua acţiunile de coordonare, în legătură cu Naţiunile Unite, pentru a ajunge la condiţii care să permită asigurarea securităţii portului Odesa şi a convoaielor maritime", a adăugat Preşedinţia franceză, conform Agerpres.
Rusia spune că intrarea Suediei și Finlandei în NATO reprezintă „un factor destabilizator“
Rusia nu vede cu ochi buni integrarea Finlandei şi Suediei în NATO, deoarece consideră că extinderea Alianţei Nord-Atlantice reprezintă un factor extrem de destabilizator, a declarat miercuri ministrul de externe adjunct de la Moscova, Serghei Riabkov, informează EFE.
Poziţia noastră este cunoscută, nu se schimbă, considerăm extinderea alianţei atlantice drept un factor extrem de destabilizator la nivel internaţional, iar Moscova are o atitudine negativă faţă de intrarea Suediei şi Finlandei în organizaţie, a declarat Riabkov pentru presa rusă, preluată de agenţia oficială TASS.
Potrivit Reuters, Riabkov a mai declarat că extinderea NATO către Suedia şi Finlanda nu contribuie la securitatea membrilor Alianţei Nord-Atlantice.
Summitul de la Madrid confirmă agresivitatea NATO faţă de Rusia, a transmis totodată diplomaţia rusă, anunţă AFP.
Summitul de la Madrid consolidează cursul unei îndiguiri agresive a Rusiei de către blocul atlantic, a susţinut Riabkov, conform Agerpres.
Turcia s-a răzgândit, anunță premierul finlandez: Este de acord cu aderarea Finlandei și Suediei la NATO
Ţările membre NATO, reunite la summitul de la Madrid, vor invita oficial, miercuri, Suedia şi Finlanda să se alăture Alianţei Nord-Atlantice după ridicarea vetoului privind aderarea de către Turcia marţi seară, a anunţat în faţa presei secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Agerpres. "Sunt încântat să anunţ că avem un acord care deschide calea pentru aderarea Finlandei şi Suediei la NATO" şi care răspunde "preocupărilor Turciei privind exporturile de arme şi lupta împotriva terorismului", a adăugat Jens Stoltenberg.
Aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO, posibilă prin ridicarea dreptului de veto al Turciei, va face Alianţa "mai puternică şi mai sigură", a reacţionat marţi seară premierul britanic Boris Johnson. Este o "ştire fantastică pentru începutul summitului NATO", a spus el pe Twitter."Aderarea Suediei şi a Finlandei va face ca alianţa noastră magnifică să fie mai puternică şi mai sigură", a continuat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News