Ambasadorul a făcut acest anunţ odată cu sublinierea relaţiilor foarte bune existente între armatele română şi americană.
„Doresc să vă asigur că şi promovarea securităţii este una dintre priorităţile mele. Avem nu doar o strânsă relaţie de prietenie între România şi Statele Unite, dar şi un parteneriat strategic şi suntem împreună aliaţi în cadrul NATO. Soldaţii români şi cei americani au o foarte strânsă colaborare. Anul trecut au fost circa 180 de exerciţii şi antrenamente comune, 180 de astfel de ocazii, ceea ce înseamnă că la fiecare două zile soldaţii noştri, membri ai Forţelor Aeriene, ai Forţelor Terestre, dar şi ai Forţelor Speciale s-au antrenat împreună. Veţi vedea că şi anul acesta, în luna iulie, va avea loc un exerciţiu de amploare în România, aproximativ 30.000 de soldaţi ai ţărilor membre NATO vor veni să se antreneze împreună cu soldaţii români”, a afirmat Hans Klemm, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Ambasadorul SUA a inaugurat marţi după-masă "Raftul american" - "American Shelf" în cadrul Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud "George Coşbuc", reprezentând o donaţie de aproximativ 250 de volume din partea ambasadei, în limba engleză, pusă la dispoziţia celor care doresc să se familiarizeze cu literatura şi cultura americane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă