Ideile principale:
- Noile planuri de apărare ale NATO oferă cel mai înalt nivel de securitate pentru Flancul Estic, la Marea Neagră, inclusiv pentru România;
- Există cadrul pentru creșterea grupurilor de luptă, inclusiv a celui din România, la nivel de brigadă;
- Aliații au stabilit nivelul de 2% din PIB pentru Apărare ca prag minim;
- Construirea unui hub regional de antrenament pentru piloții români de F-16, dar acest hub va fi accesibil și pentru piloții Aliați și pentru cei ucraineni;
- Este prima dată când Marea Neagră propriu-zisă, beneficiază de un paragraf distinct în Comunicatul Final al unui Summit;
- Simplificarea procesului de aderare la NATO, renunțând la planul de acțiune prevăzut anterior;
- Vom continua să instruim militari ucraineni în cadrul misiunii de asistență militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei;
- Susținerea financiară a pachetului de măsuri destinat Republicii Moldova, pentru consolidarea capacităților de apărare și creșterea rezilienței;
- România beneficiază de cel mai înalt grad de securitate și apărare din întreaga istorie.
Discursul întreg al președintelui
„România și-a îndeplinit și de data aceasta obiectivele stabilite pentru acest Summit NATO deosebit de important. Este rezultatul unei munci de echipă și mulțumesc tuturor celor implicați. Deciziile noastre de la acest Summit au demonstrat, fără echivoc, soliditatea legăturii transatlantice și unitatea Aliată. În ceea ce privește postura NATO de descurajare și apărare, în mod cert facem un pas decisiv în direcția consolidării securității Aliate: am adoptat noi planuri de apărare ale NATO, care oferă cel mai înalt nivel de securitate pentru Flancul Estic, la Marea Neagră, inclusiv pentru România. Astfel, pentru orice amenințare de securitate care ar putea afecta România, Alianța are un răspuns pe măsură pregătit.
Ne-am asigurat că există cadrul pentru creșterea grupurilor de luptă, inclusiv a celui din România, la nivel de brigadă, prin forțe de întărire, dacă situația o va impune. Totodată, vom accelera procesele legate de pre-poziționarea de echipamente. Am mulțumit tuturor Aliaților prezenți în România pentru contribuțiile lor și am salutat anunțul Spaniei de a disloca militari în România. Deciziile luate la Summit necesită angajamente financiare pe măsură, astfel încât liderii aliați au stabilit nivelul de 2% din PIB pentru Apărare ca prag minim de la care pornim. Totodată, am abordat noi posibilități de cooperare în cadrul NATO și în relație cu partenerii Alianței, pentru a facilita dezvoltarea de capabilități și a industriei de apărare, demersuri care favorizează inclusiv revitalizarea industriei de apărare din România.
Trebuie să ne întărim și apărarea aeriană. De aceea, am decis să constituim în România, alături de Olanda și de alți parteneri internaționali, un hub regional de antrenament pentru piloții români de F-16, dar acest hub va fi accesibil și pentru piloții Aliați și pentru cei ucraineni. Este un rol important, pe care România și l-a asumat aici.
Mai mult, la Summit am anunțat și crearea, alături de Bulgaria, a unui Comandament regional dedicat forțelor speciale, care este deschis Aliaților și partenerilor noștri. Am făcut, totodată, încă un pas în consolidarea atenției NATO asupra regiunii Mării Negre, care rămâne de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică. Comunicatul Final al Summitului se referă la necesitatea monitorizării și a evaluării mediului de securitate din zona Mării Negre.
Totodată, menționează, la solicitarea României, eforturile aliate în regiune pentru asigurarea securității, siguranței, stabilității și a libertății de navigație. Este prima dată când Marea Neagră, Marea Neagră propriu-zisă, beneficiază de un paragraf distinct în Comunicatul Final al unui Summit. De asemenea, am participat astăzi la sesiunea inaugurală a Consiliului NATO – Ucraina, la care a fost prezent și Președintele Zelenski. Am discutat extins situația de securitate și perspectivele de integrare ale Ucrainei. Acest nou Consiliu va facilita apropierea de NATO și va permite consultări extinse ca parteneri egali.
Eu am susținut un progres clar pentru concretizarea cât mai rapidă a aspirațiilor euroatlantice ale Ucrainei. Astfel, plecând de la deciziile Summitului de la București, din 2008, am simplificat procesul de aderare, renunțând la planul de acțiune prevăzut anterior. În același timp, România va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi necesar, până când va câștiga războiul. Dincolo de consolidarea contribuției financiare pentru proiecte de cooperare ale NATO cu acest stat, am subliniat că vom continua să instruim militari ucraineni în cadrul misiunii de asistență militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei.
În cadrul Summitului, am reafirmat necesitatea sprijinului consolidat al NATO pentru partenerii vulnerabili, în special pentru Republica Moldova. În acest sens, am pledat pentru susținerea financiară a pachetului de măsuri destinat Republicii Moldova, pentru consolidarea capacităților de apărare și creșterea rezilienței. Am anunțat și o nouă contribuție financiară pentru Chișinău, pe care o vom transfera la Fondul Voluntar NATO dedicat acestui stat.
În același timp, deciziile luate la Summit consemnează, așa cum a pledat România, un angajament sporit al NATO pentru întărirea rezilienței, a securității și a capacităților de apărare ale Republicii Moldova. De asemenea, vom continua să sprijinim ferm adâncirea cooperării dintre NATO și partenerii din Asia-Pacific, respectiv cu Uniunea Europeană.
La finalul acestui Summit, pot spune cu certitudine că, pentru postura Aliată pe Flancul Estic și la Marea Neagră, a fost un succes. Mesajul principal al acestei reuniuni este acela că NATO s-a modernizat pentru o nouă eră a apărării colective. Aceasta oferă României și cetățenilor săi cel mai înalt grad de securitate și apărare din întreaga istorie”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă, organizată în cadrul summitului NATO de la Vilnius.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol