Naționaliștii hinduși din India câștigă majoritatea parlamentară
Rezultatele încă provizorii ale scrutinului-gigant pentru ocuparea celor 543 de locuri ale camerei inferioare a parlamentului indian (Lok Sabha) par să confirme victoria partidului Bharatiya Janata (BJP, Partidul Poporului Indian) al premierului indian Narendra Modi, revendicată deja mai devreme joi de formaţiunea naţionalistă hindusă, transmit AFP şi dpa.
Conform rezultatelor difuzate de comisia electorală la ora locală 17.30 (12 GMT), BJP conducea în 303 circumscripţii şi "şofranul" - culoarea naţionaliştilor hinduşi - va putea controla singur în final majoritatea parlamentară de 272 de locuri, ceea ce s-a întâmplat mai rar în istoria politică a Indiei, obişnuită cu coaliţii largi.
"Mulţumesc, India! Încrederea în alianţa noastră ne îndeamnă la umilinţă şi ne dă forţa de a munci şi mai mult pentru îndeplinirea aspiraţiilor poporului", a transmis Narendra Modi (68 de ani) pe Twitter, unde are 47 de milioane de abonaţi.
Modi, dotat cu un redutabil fler politic, a transformat alegerile legislative într-un fel de referendum asupra propriei sale persoane şi şi-a axat campania pentru un al doilea mandat de premier pe un discurs bazat pe temerile legate de securitatea ţării, erijându-se în apărătorul ei.
Modi "a adus programul naţionalist hindus în fiecare casă. A spus că ţara e în pericol din cauza Pakistanului şi oamenii l-au crezut", a explicat Hemant Kumar Malviya, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Varanasi.
Totuşi, premierul pakistanez Imran Khan a fost printre primii care l-au felicitat pe Narendra Modi pentru aşteptata sa realegere, angajându-se că va coopera cu el în numele păcii în Asia de Sud. "Aştept cu nerăbdare să lucrez alături de Modi pentru pacea, progresul şi prosperitatea Asiei de Sud", a scris Khan pe Twitter.
"Modi îi va reda Indiei măreţia", a declarat pentru France Presse la New Delhi un partizan al BJP, Santosh Joshi, într-o aluzie la sloganul preşedintelui american Donald Trump, "Make America Great Again".
Militanţii partidului Congresului, de opoziţie, dar care a dominat politica indiană de la independenţa ţării, în 1947, au părăsit în schimb dezamăgiţi joi după amiaza cartierul general al partidului, după ce s-a anunţat că este pe cale să câştige în doar 50 de circumscripţii, una din cele mai usturătoare înfrângeri din istoria sa.
Preşedintele formaţiunii, Rahul Gandhi, şi-a recunoscut înfrângerea şi în circumscripţia din Amethi (statul Uttar Pradesh), "fieful" familiei sale aproape fără întrerupere în ultimele patru decenii, dar va rămâne membru al parlamentului, cu mandatul câştigat într-o altă circumscripţie din Kerala, în sudul ţării.
"Campania Congresului a fost un dezastru şi acum însăşi existenţa formaţiunii este pusă sub semnul întrebării", a apreciat Hartosh Singh Bal, jurnalist politic la revista The Caravan.
De la vedete ale Bollywoodului până la comercianţi ambulanţi modeşti, de la agricultori din bazinul Gangelui până la magnaţi multimiliardari, 67% dintre cei 600 de milioane de alegători indieni şi-au exprimat preferinţele în cel de-al 17-lea scrutin legislativ de la independenţă, ceea ce reprezintă o rată de participare normală.
Legislativele din democraţia cu cea mai mare populaţie din lume s-au desfăşurat pe parcursul a şase săptămâni începând din aprilie, iar numărătoarea voturilor înregistrate de maşini electronice în peste un milion de birouri de vot a început joi la ora locală 08.00 (02.30 GMT).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News