Naționala de rugby, în căutarea unui nou antrenor
Conducerea FRR i-a reziliat contractul antrenorului echipei naţionale a României, Thomas Lievremont.
Francezul Thomas Lievremont şi antrenorului responsabil cu pregătirea fizică, compatriotul său Olivier Rieg, nu mai fac parte din staff-ul echipei naționale de rugby a României. În şedinţa de miercuri, membrii Biroului Federal al Federaţiei Romane de Rugby au decis, în unanimitate, denunţarea unilaterală a contractelor celor doi, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
Motivul acestei decizii este nerespectarea mai multor clauze contractuale, fapt care a generat neîndeplinirea obiectivelor de performanţă stabilite de comun acord de World Rugby şi Federaţia Română de Rugby şi asumate de cei doi antrenori, se arată în comunicat. Biroul FRR a analizat rapoartelor pregătite de toţi membrii staff-ului echipei naţionale şi în contextul rezultatelor obţinute în partidele internaţionale din luna noiembrie, la şedinţa în care s-a luat hotărârea fiind prezent şi consultantul World Rugby pentru proiectul de Înaltă Performanţă Tier 2, Richie Dixon.
Au fost începute deja de către forul mondial şi Federaţia Română de Rugby demersurile în vederea identificării celor mai potrivite persoane care să îi pregătească pe 'stejari' în viitoarea campanie din cadrul Rugby Europe International Championship, care va debuta la începutul lui 2019, precizează comunicatul.
În luna noiembrie România a susţinut trei meciuri, în care a înregistrat o victorie şi două înfrângeri. În prima întâlnire, România a învins Portugalia cu 36-6, victorie care îi menţine pe stejari în primul eşalon al Rugby Europe International Championship. Celelalte două meciuri, partide test World Rugby, au fost pierdute în faţa echipei Statelor Unite (5-31) şi a Uruguayului (20-27).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News