Data publicării:

National Arena consumă curent cât tot cartierul Pantelimon

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
National_arena_romania
National_arena_romania

Alegeri prezidentiale 2024

Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat miercuri seara, că numai închiderea și deschiderea luminilor pe stadionul National Arena costă 65.000 de euro, consumul de electricitate fiind echivalent cu al întregului cartier Pantelimon.

Edilul șef al Capitalei a mai adăugat că, în prezent, municipalitatea caută o firmă privată care să ia în concesiune serviciile de operare și mentenanță la Stadionul Național pentru două decenii. Până acum și-au arătat interesul patru-cinci societăți “de talie internațională”, a menționat Oprescu la Realitatea TV.

Conform estimărilor municipalității, cel ce va prelua administrarea noului stadion va înregistra în primii doi ani pierderi de aproximativ 710.000 euro. Operatorul va înregistra profit abia în al treilea an, și atunci în cuantum de 15.000 euro. Administratorul va recupera însă în următoarea perioadă. Conform studiului de fundamentare, începând cu al treilea an și până la al 20-lea an al contractului operatorul va înregistra un profit de 30 milioane euro.

În schimb, Primăria va primi din partea operatorului o redevență. Conform studiului citat anterior, Primăria Capitalei va avea de la stadionul Lia Manoliu un profit de 4,4 milioane euro în 20 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel