Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a declarat, la Şcoala politică de vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate de la Mamaia, că România are nevoie de un preşedinte care să îi unească pe români, un preşedinte femeie.
'Un om care cunoaşte problemele familiilor şi în special a celor care nu de bine au plecat din ţară şi un om care se străduieşte să îi convingă să se întoarcă acasă şi cred că la ora actuală România are nevoie de un preşedinte care să îi unească pe români. Am speranţa ca doamnele românce de pretutindeni să vadă în dumneavoastră omul potrivit pentru funcţia de preşedinte al României. Vreau să fim împreună aşa cum am fost de fiecare dată puternice şi să demonstrăm ca România are nevoie de un preşedinte femeie', a afirmat Natalia Intotero. La rândul său, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus că 'există oameni care pot schimba şi face România bine'.
'Este un privilegiu pentru mine că am avut ocazia să fiu în preajma dumneavoastră, să lucrez cu dumneavoastră în această perioadă pentru că m-am convins că există oameni care pot schimba România şi care pot face România bine şi că sintagma promovată de alţii - 'România lucrului bine făcut' - se regăseşte aici, la noi, în munca pe care noi o depunem zi de zi la Guvern, încurajaţi de dumneavoastră. (...) Am convingerea că (...) lucrurile vor fi foarte bune pentru că suntem încrezătoare, suntem curajoase, puternice şi aceste pale de vânt nu ne vor doborî', a spus Pintea, în faţa femeilor social-democrate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva