Data actualizării:
Data publicării:

Ia PNL ochii electoratului cu tăierea pensiilor speciale? Năsui scapă informația în încercarea de a aduce USR în prima linie

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul USR Claudiu Năsui, proaspăt ales preşedinte al organizaţiei bucureştene, arată că anunțul PNL că taie pensiile speciale ar putea fi unul de fațadă, fiind tăiate doar 3% din totalul pensiilor speciale, conform acestuia. 

Proiectul USR de desființare a pensiilor speciale a fost deblocat, remarcă deputatul Claudiu Năsui. ”După câțiva ani în care a fost tărăgănat și oprit pe unde s-a putut prin parlament, a sosit pe ordinea de zi a comisiei pentru muncă. E mare lucru” spune el într-o postare pe Facebook.

”Doamna Turcan a declarat ieri că PNL își dorește desființarea pensiilor speciale mai puțin pentru militari și magistrați unde nu ar face nicio modificare. Lucrul acesta ar fi o greșeală. Dacă tot avem oportunitatea să schimbăm ceva, ar trebui să o facem în profunzime.

Înțelegem argumentele pentru care pensiile speciale ale militarilor și magistraților ar avea un statut special. Nu am fost de acord cu ele, dar le-am acceptat tocmai ca să aibă proiectul nostru o șansă. Să nu fie prea radical (deși, dacă mă întrebați pe mine, ar trebui desființate complet). Tocmai de aceea proiectul USR prevedea plafonarea pensiei pentru aceste două categorii. Cei care beneficiază de pensiile enorme au optimizat formulele de calcul ale pensiilor lor astfel încât să ia un maxim de beneficii din banii noștri.

97% din pensiile speciale

Cea mai mare pensie specială din România e 74.000 de lei pe lună. Ar trebui să ne supărăm pe individul care a optimizat formula de calcul a pensiei speciale și și-a tras pensia aceasta astronomică? Da, și-a urmărit interesul în dauna noastră. Dar ar trebui să fim de-a dreptul furioși pe sistemul care a permis acest lucru. Acest sistem trebuie să se oprească.

De ce ar fi o greșeală să nici măcar nu ne atingem de pensiile speciale ale acestor două categorii? Pentru că reprezintă 97% din totalul pensiilor speciale.

E bine să lucrăm pe cifre când facem legi. Luând cifrele pe 2018, militarii, unde sunt asimilați și polițiști și angajați ai serviciilor de informații, reprezintă 90% din totalul pensiilor speciale. Tot în 2018, magistrații au reprezentat 7% din totalul pensiilor speciale. Ce ar însemna să desființăm pensiile speciale pentru toți mai puțin militari și magistrați? Ar însemna să desființăm pensiile speciale pentru toți, mai puțin 97%.

Oare dacă tăiem toate pensiile speciale mai puțin 97% dintre ele, se mai cheamă că tăiem pensiile speciale?” este mesajul pus de Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook.


NB - Sublinierile și intertilurile aparțin redacției

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel