Năsui, anunţ pentru HORECA: Ne luptăm să reușim să se întâmple lucrurile cât mai rapid
"Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri-România este un minister greu și cu provocări foarte mari, dar abordarea mea va rămâne în spiritul și filosofia pe care le-am prezentat și în campanie, și pe care le păstrăm și acum: transparență, debirocratizare și corectitudine", transmite ministrul Claudiu Năsui.
"Prioritatea în ziua 10 de mandat rămâne ca cea din ziua 1: ne luptăm să reușim pe Măsura 2 și 3, precum și pentru HoreCa, să se întâmple lucrurile cât mai rapid. Prefer să fiu foarte deschis cu fiecare blocaj, fiecare problemă, dar și cu soluțiile pe care le vom implementa. Spre deosebire de trecut, va fi predictibilitate maximă. N-o să vă zic că lucrurile merg bine acolo unde nu merg bine, dar dacă merg bine puteți să fiți liniștiți că chiar așa este.
Un lucru pe care nu l-a făcut acest minister până acum este debirocratizarea și vreau să o facă în mandatul meu, să înlesnească antreprenoriatul și să ușureze viața românilor, vreau să se ajungă să fie o plăcere să întreprinzi în România. Să fie ușor să înființezi o firmă, dar să fie ușor să și desființezi o firmă: nu este nicio tragedie să nu-ți meargă o idee", a scris ministrul Economiei, Claudiu Năsui, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News