Năstase și Chirac – Justiția curvă si Justiția asasină
Pe 15 decembrie, la București și Paris, s-au dat verdictele în cazurile a doi oameni de stat: Adrian Năstase și Jacques Chirac. Amândouă verdictele au fost date pentru fapte care s-au petrecut acum mai bine de un deceniu în cazul lui Năstase și acum 20 de ani în cazul lui Chirac.
Amândouă aceste procese au avut o caracteristică comună: au fost comandate politic.
Adrian Năstase a fost hăituit de actuala putere de la 1 ianuarie 2005, după ce a pierdut alegerile prezidențiale. Traian Băsescu, cel cu care s-a confruntat în permanență în perioada 2000 – 2004, l-a dat pe mâna justiției. Procurorii conștiincioși și serviabili au scris sute de mii de pagini de anchetă, au audiat literalmente mii de martori. Năstase a ajuns să fie chemat în instanțî la câte o înfățișare în fiecare zi a săptămânii. Înalta Curte a dat joi, în primul dintre cele trei procese, un verdict tranșant: nevinovat, fapta nu există. Desigur, hărțuirea lui Năstase va continua, măcar pentru a se justifica milioanele de euro cheltuite în anchetele mamut.
Verdictul de la București dovedește înca o dată că pe malurile Dâmboviței, Justiția e o curvă care se vinde cui crede că e mai puternic.
La Paris, Jacques Chirac a fost instrumentat la ordinul lui Sarkozy pentru faptul că, la alegerile prezidențiale, Chirac a dorit să-l aibă ca urmaș la Elysees în 2007 pe Dominique de Villepin. Pentru a-l elimina pe ambițiosul Sarkozy, Chirac a pus la cale un scandal puturos în care actualul președinte al Franței era traficant de arme. Chirac a pierdut, iar Sarkozy a reușit să-l acuze că în urma cu 20 de ani pe când era primar al Parisului ar fi făcut niște angajări fictive. Justiția franceză, spre deosebire de cea româneasca a îndeplinit pâna la capat ordinele: Chirac este condamnat la 2 ani de închisoare. Între timp, bătranul de 79 de ani, cel care a avut un rol hotărâtor în admiterea României în NATO și UE s-a îmbolnavit de Alzeihmer. Ca urmare, judecătorii au fost obligați să-l condamne cu suspendare. În Franța, sora mai mare a României, lucrurile sunt într-adevar mai serioase: în fața politicului, Justiția nu e doar curvă, ci și asasină.
Desigur că, în situația dezastruoasă de astăzi, pe toate planurile, României îi vine greu să discearnă ce e bun și ce e rău în Occident. Și totuși, la un moment dat chiar și Bucureștiul trebuie să facă anumite alegeri și nu neapărat în ginta latină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News