Năstase: Le mulțumesc polițiștilor că mi-au luat permisul
Fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase a avut o replică surprinzătoare: el le-a mulțumit polițiștilor că i-au luat permisul.
Ilie Năstase a participat la un eveniment în sectorul 5, iar acolo reporterii l-au întrebat cum este să facă din nou mișcare.
"Este foarte bine că fac din nou mișcare. E sănătos și profit de ocazie să le mulțumesc domnilor polițiști că mi-au luat permisul," a spus Ilie Năstase.
Reamintim că Ilie Năstase a fost protagonistul unui imens scandal după ce a fost prins conducând sub influența băuturiloc alcoolice. La doar câteva ore, el a fost prins din nou conducând un scuter, pentru care era necesar un permis de conducere.
Fostul tenismen Ilie Năstase a fost amendat în total cu 2.306 lei pentru cele două momente în care a condus un vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi ulterior fără permis. El s-a ales și cu permisul suspendat și 6 puncte de penalizare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News