Năstase în fața judecătorilor: „Am vrut să ajung la morgă”
Prezent miercuri în fața judecătorilor, Adrian Năstase a făcut o declarație halucinantă: „Am vrut să ajung la morgă, nu să amân pedeapsa”.
Fostul premier Adrian Năstase s-a prezentat miercuri în faţa judecătorilor. Curtea de Apel Bucureşti judecă, recursul făcut de Năstase împotriva unei hotărâri date de tribunal prin care s-a decis ca perioada petrecută sub pază la Spitalul Floreasca, după tentativa de sinucidere, să nu i se deducă din pedeapsă.
În jurul orei 9:00, fostul premier Adrian Năstase a ajuns la Curtea de Apel din Bucureşti.
Năsatse le-a declarat judecătorilor că este o problemă de principiu: „În realitate, eu am vrut să ajung la morgă, nu să amân pedeapsa”.
„Aici vorbim de aplicare corectă a legii. S-au ridicat două probleme de principiu în acest recurs. Una enunţată de domnul preşedinte care a spus clar că nimeni nu poate adăuga la o pedeapsă stabilită legal de nişte judecători şi a doua legată de constituţionalitatea dispoziţiilor art 87, alineatul 3, teza referitoare la faptul că dacă un condamnat şi-a provocat voit boala, acest tip nu se ia în considerarea executării pedepsei. un text neconstituţional”, a spus Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News