Năstase: Aveam informații că "hotărârea" s-a luat înainte de Anul Nou. Răzbunarea politică, făcută printr-un judecător
La o zi de la începerea executării pedepsei în dosarul "Zambaccian", fostul premier Adrian Năstase publică pe blogul său primele gânduri referitoare la sentința de condamnare a sa la 4 ani cu executare pentru luare de mită și șantaj. Fostul lider PSD dezvăluie că, înainte de Anul Nou, primise informații din zona Cotroceni potrivit cărora se stabilise înainte de 6 ianuarie, data oficială a pronunțării, ca soții Năstase să primească închisoare cu executare. Luni, după anunțarea sentinței în speța sa, Năstase le declara jurnaliștilor care îl așteptau în fața imobilului din Zambaccian că nu se aștepta la o astfel de hotărâre.
"Aveam informații, din zona Cotroceni, cu câteva zile înaintea Anului Nou, că se luase “hotărârea” ca sentința în dosarul Zambaccian să fie de închisoare cu executare, atât pentru mine cât și pentru soția mea.
în final probabil pentru rațiuni legate de eventualele reacții ale opiniei publice, pedeapsa pentru soția mea a fost modificată.
În declarația sa de Anul Nou, Băsescu anunța că justiția trebuie să câștige batălia cu politicul. Oare puterile statului sunt în război? Eu credeam că sunt, într-adevăr, separate doar că trebuie să coopereze. Ce înseamnă însă justiție pentru Băsescu? Înseamnă, în principal cele două complete de recurs de la ICCJ, cele care decid, fără să mai existe alte căi de atac", scrie Adrian Năstase pe blog.
Fostul premier continuă prin a reclama componența completului care l-a condamnat. El îi menționează în acest context pe Livia Stanciu, președintele ÎCCJ, și pe Ionuț Matei, vicepreședinte al Curții Supreme, pe care președintele Băsescu îl lăuda imediat după numirea în funcția de la Înalta Curte.
"Oare de unde îl știa Băsescu? Poate din decizia pe care judecătorul Matei o pronunțase, pe fond, în dosarul afișelor electorale, cel care acceptase 972 de martori ai DNA contra 5 martori ai apărării?
În completul care s-a pronunțat pe 6 ianuarie figurau, de altfel, toți cei trei judecători de la fond din Dosarul afișelor… Între ei și Ioana Bogdan, fosta consilieră a lui Daniel Morar. Am cerut recuzarea lor dar, evident, cererea mi-a fost respinsă. Aceasta a fost JUSTIȚIA care a dat sentința din 6 ianuarie", scrie fostul premier.
Adrian Năstase concluzionează că "nu a fost vorba de o decizie a JUSTIȚIEI, ci de o răzbunare politică realizată, prin intermediul unui complet condus de un judecător numit de Băsescu și care a avut o misiune de îndeplinit".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News