NASA invită publicul să-şi înscrie numele pentru a fi trimis spre planeta Marte
Deşi vor trece mai mulţi ani până când omul va păşi pe Marte, Agenţia Spaţială Americană (NASA) a invitat marţi publicul să-şi înscrie numele pentru a fi trimis pe Planeta Roşie, informează DPA, potrivit Agerpres.
Numele trimise vor fi stocate pe microcipuri, care vor fi apoi transportate pe Marte în cadrul unei misiuni prevăzute a fi lansată în iulie 2020 şi care ar urma să amartizeze până în februarie 2021. În cadrul misiunii, care nu va avea echipaj uman, va fi trimis un rover cu obiectivul de a căuta semne ale unor forme de viaţă microbiene care ar fi putut exista în trecut, precum şi de a caracteriza geologia şi climatului planetei, a colecta mostre şi a pregăti calea pentru explorarea cu echipaj uman, a precizat NASA într-un comunicat de presă. Iniţiativa de a trimite nume pe Marte face parte dintr-o campanie a NASA de promovare în rândul publicului a multiplelor misiuni preconizate să se desfăşoare ca parte a iniţiativei de pe Lună pe Marte.
NASA plănuieşte să reia misiunile cu echipaj uman pe Lună până în 2024, să desfăşoare în continuare explorări ale suprafeţei selenare şi să folosească experienţa acumulată pentru a trimite oameni pe Marte în perioada 2030.
'Întrucât suntem pe punctul de a lansa această misiune istorică pe Marte vrem ca toată lumea să facă parte din această călătorie de explorare, a spus Thomas Zurbuchen, administrator asociat al Science Mission Directorate (SMD) din cadrul NASA, cu sediul în Washington. Persoanele care îşi vor înscrie numele pe o pagină de internet dedicată până la 30 septembrie vor primi drept suvenir un tichet de îmbarcare şi vor obţine, de asemenea, puncte de 'fidelitate' pentru fiecare zbor şi având posibilitatea de a se califica pentru a obţine embleme digitale ale misiunilor spaţiale, care vor putea fi descărcate de pe site. Peste două milioane de nume au fost înregistrate în cadrul demersului similar desfăşurat de NASA înaintea misiunii sondei InSight pe Marte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News